Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 19, 2021 Adrian Popa Actualitate 0 1106 vizualizari
Sâmbătă și duminică, pompierii militari bihoreni au acționat pentru stingerea incendiilor izbucnite la două gospodării din județ, ambele evenimente având drept cauză probabilă, un scurtcircuit determinat de conductori electrici defecți sau improvizați.
În seara zilei de sâmbătă, echipajele de pompieri ale Stației Săcueni au acționat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă situată în localitatea Cubulcut.
Incendiul, care se manifesta la sufrageria locuinței, a fost stins operativ de forțele de intervenție, pagubele fiind limitate la un televizor, un telefon și o masă.
Duminică dimineața, în jurul orei 04.05, pompierii militari din cadrul Stației Valea lui Mihai au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o gospodărie de pe strada Morii din localitate.
În momentul sosirii echipajelor la locul intervenției, incendiul se manifesta violent și generalizat la un garaj construit pe o suprafață de circa 25 metri pătrați și parțial, la acoperișul unei case lipite de construcția în flăcări, existând pericolul propagării acestora și la locuința din cadrul gospodăriei, situată la aproximativ un metru de focare.
Pentru stingerea focarelor și protecția clădirilor expuse riscului de incendiere, pompierii militari au acționat cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, timp de aproximativ două ore, reușind să salveze cele două locuințe.
În urma producerii evenimentului, au ars acoperișul garajului, bunuri depozitate în interior (două aparate electrocasnice și elemente de mobilier- rafturi din lemn) și circa 10 metri pătrați din acoperișul casei lipite de garaj.
Din fericire, nu au existat persoane rănite.
Măsuri de prevenire a incendiilor de natură electrică
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” reaminteşte bihorenilor măsurile ce trebuie respectate pentru preîntâmpinarea unor astfel de evenimente nedorite, soldate cu pagube materiale şi uneori, din nefericire, chiar cu pierderi de vieţi omeneşti.
NU IMPROVIZAŢI!
• Nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
• Nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;
Indiferent că este vorba despre reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de montarea unei siguranţe, improvizaţiile reprezintă un pas sigur către incendiu: orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent. Tot la capitolul improvizaţii se regăsesc şi reparaţiile efectuate de către o persoană neautorizată: fie că este vorba de un prieten priceput ori de un vecin bun la toate, diferenţa de tarif nu justifică pericolul la care vă expuneţi.
ATENŢIE LA APARATELE ELECTRICE SUB TENSIUNE!
• Nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: radiator, aerotermă, reşou, fier de călcat, lampă, televizor şi altele asemenea;
• Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului ce sunt menţionate în prospectul produsului;
• Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.
• Dacă sesizaţi miros de plastic topit, deconectaţi aparatul de la sursa de curent. De cele mai multe ori, acest miros este produs de topirea corpului prizei sau a ştecărului. Treptat, arsura se va extinde pe conductorul de alimentare, acesta schimbându-şi culoarea până când se înnegreşte. Următorul punct va fi aparatul electric sau sistemul electric din perete. Incendiul este iminent.
• Unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a aparatelor electrice. Avertismentul vizează în mod special, electrocasnicele mari (radiator, frigider, reşou, aerotermă, maşina de spălat etc.). Alocaţi fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care uniţi mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi, provocând în scurt timp, un incendiu.
• Atunci când plecaţi de acasă pentru câteva ore, deconectaţi consumatorii puternici de la sursa de curent electric. În cazul în care folosiţi prelungitoare cu posibilitatea de stopare a alimentarii cu energie electrică, nu ezitaţi să deconectaţi consumatorii electrici de fiecare dată când petreceţi mai mult timp în afara casei.
ATENŢIE LA MIJLOACELE DE ÎNCĂLZIRE ELECTRICE!
• Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi;
• Nu aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile;
• Nu aşezaţi materiale combustibile pe mijloacele de încălzire electrice;
• Decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi.
SUPRAVEGHEAŢI COPIII!
• Nu blocaţi copiii în casă cu sisteme de încălzire electrice sau aparate electrice aflate în funcţiune;
• Înlăturaţi orice curiozitate a copiilor în legătură cu focul, explicându-le cu răbdare, pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viaţa lor şi modul în care pot evita producerea unui astfel de eveniment.
INSTALAŢI SENZORI DE FUM!
• Dacă în clădirea în care locuiţi nu există senzori pentru fum şi incendiu, puteţi face singur aceasta achiziţie pentru o mai bună protecţie. Dacă aveţi deja un sistem de acest gen, verificaţi periodic funcţionalitatea sa, precum şi starea bateriilor.
• Păstraţi la îndemână un stingător cu pulbere şi verificaţi valabilitatea acestuia. În cazul în care asistaţi la un incendiu electric, nu folosiţi niciodată o soluţie lichidă pentru stingerea focului. Apelaţi numărul de urgenţă 112.
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0