Actualizat noiembrie 24th, 2024 10:54 PM
mart. 14, 2021 Adrian Popa Actualitate, Polo, Sport 0 1863 vizualizari
CSM Oradea a fost învinsă de Steaua București în finala Cupei României la polo pe apă – ediția 2021. Formația antrenată de către Dorin Costrăș și Ciprian Cîmpianu a cedat cu scorul de 9-10. Pe reprize: 1-3, 3-3, 2-0, 1-1 și 2-3. Confruntarea s-a desfășurat duminică (14.03), la bazinul Steaua din capitală, fiind transmisă în direct pe LookSport. Ea a fost decisă la loviturile de departajare.
Partida a demarat favorabil militarilor. Aceștia au marcat primele două goluri ale partidei. Replica a venit de la Vlad Georgescu, însă Steaua a marcat ultimul gol din prima secvență. Astfel, după opt minute de joc scorul era de 3-1.
Sfertul al 2-lea a început cu o apărare bună pentru CSM, iar la prima acțiune ofensivă Silvian Colodrovschi a punctat cu o execuție spectaculoasă pentru a reduce deficitul la o singură lungime. La următoarea posesie orădenii au restabilit egalitatea prin Seyia Adachi, niponul reușind să puncteze din zona 5.
Reacția Stelei a fost imediată, aceasta marcând de două ori în succesiune. Ofensiva CSM-ului a mai adus o reușită din acțiunea individuală a lui Dragoljub Rogac, la jumătatea acestei perioade de joc. Steaua a înscris din penalty, iar un gol al echipei din Oradea a fost anulat de o intervenție a unuia dintre arbitri. La jumătatea partidei scorul era de 6-4 în favoarea gazdelor turneului.
CSM-ul a izbit bara transversală a porții steliste în debutul secvenței a 3-a de două ori consecutiv. Tabela de marcaj nu s-a modificat în primele șase minute ale acestei perioade de joc. Lipsa de productivitate a forțat echipele să-și grăbească propriile acțiuni, timpul lucrând astfel în favoarea echipei aflate la conducere. Alex Popoviciu a deblocat tabela cu o execuția la încheietura barelor din zona 3. La următoarea acțiune ofensivă CSM Oradea a restabilit egalitatea pe tabela de marcaj prin reușita lui Silvian Colodrovschi. Sfertul 3 s-a terminat cu o ratare a orădenilor, scorul la intrarea în secvența decisivă fiind de 6-6.
Steaua a lovit bara în debutul sfertului al 4-lea. În schimb, CSM-ul a irosit mai multe oportunități, lipsa de inspirație în atac fiind vizibilă în jocul de construcție de ambele părți. Militarii au preluat din nou conducerea în urma unui nou penalty, de care a beneficiat la jumătatea acestei secvențe de joc. Oradea a irosit toate acțiunile ofensive din această perioadă, Steaua reușind să se mențină în avantaj minim pe tabelă.
CSM-ul a avut ultima posesie, una de 25 secunde, antrenorul Dorin Costrăș cerând timp de odihnă pentru a pregăti această acțiune. Dragoljub Rogac a restabilit egalitatea cu o aruncare în forță cu două secunde rămase de jucat. Jucătorul sârb a fost descalificat la ultima acțiune de apărare, neavând dreptul de a participa la loviturile de departajare.
Alex Popoviciu și Vlad Georgescu au punctat la loviturile de departajare, iar Albert Vătrai, Seyia Adachi și Ramiro Georgescu au ratat. De cealaltă parte, Steaua a înscris de trei ori din patru lovituri. Reamintim că în urmă cu un an CSM Oradea a învins în finala cupei, tot după lovituri de departajare.
Marcatorii echipei orădene: Dragoljub Rogac și Silvian Colodrovschi – 2 goluri fiecare, Vlad Georgescu, Seiya Adachi și Alex Popoviciu – 1 gol fiecare.
nov. 24, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0