Actualizat noiembrie 22nd, 2024 1:19 PM
mart. 09, 2021 Adrian Popa Actualitate 0 1131 vizualizari
Luni, 8 martie, la ora 22:10, un apelant al numărului unic 112 sesiza Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, cu privire la producerea unui incendiu la o locuință situată în localitatea Păgaia, comuna Boianu Mare.
La adresa indicată au fost mobilizate cu operativitate, două echipaje de stingere și un echipaj de prim ajutor calificat din cadrul Detașamentului de Pompieri Marghita, care, ajunse la locul evenimentului, au constatat că incendiul se manifesta generalizat la întreaga casă (care avea în componență o singură cameră), construită pe structură de lemn, pe o suprafață de circa 50 de metri pătrați.
Echipajele de pompieri au localizat și lichidat incendiul în aproximativ 10 minute, după care au continuat să acționeze la fața locului pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului, până la ora 23.20.
În urma producerii incendiului, au ars circa 50 de metri pătrați acoperiș, pereți din lemn, un pat, un dulap, o masă, 4 scaune și circa 20 kilograme materiale textile.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de coș de fum deteriorat.
Din fericire, nu au existat persoane rănite.
În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, pompierii militari bihoreni reamintesc cetăţenilor că burlanele și coșurile de fum trebuie verificate periodic, reparate în cazul în care sunt deteriorate, izolate termic faţă de materialele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn etc.) și curățate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 11, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 21, 2024 0