Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
feb. 11, 2021 Adrian Popa Actualitate 0 704 vizualizari
Miercuri, 10 noiembrie, la ora 23.00, pe D.N. 79, în afara localității bihorene Nojorid, un bărbat de 32 de ani, din localitatea Negrești Oaș, județul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 79, pe direcția Salonta – Oradea, a efectuat o depășire neregulamentară, în zona de acțiune a indicatorului rutier „Depășirea Interzisă”, încălcând marcajul format din linie continuă, iar într-o curbă la dreapta a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară, condusă din sens opus de un bărbat de 39 de ani, din comuna Nojorid, județul Bihor.
În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în partea laterală stângă a unui autotren cu semiremorcă, condus pe direcția Salonta – Oradea, de un bărbat de 25 de ani, din localitatea Pecinișca, județul Caraș Severi. De asemenea, autoutilitara a fost proiectată peste parapetul metalic din partea dreaptă a direcției sale de deplasare.
În urma accidentului rutier, atât bărbatul de 39 de ani, care conduce autoutilitara, cât și bărbatul de 32 de ani, care conduce autoturismul, au suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital. Totodată, un tânăr de 17 ani, din comuna Gherța Mică, județul Satu Mare și o tânără de 15 ani, din municipiul Salonta, județul Bihor, ambii pasageri în autoturism, au suferit leziuni ușoare.
Polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
*
CIRCULAȚIE ÎN SIGURANȚĂ, ÎN CONDIȚII DE IARNĂ
Poliţiştii bihoreni recomandă tuturor conducătorilor de autovehicule să circule cu viteză adaptată permanent condițiilor meteo-rutiere, să adopte o manieră preventivă de condus și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri aflați în trafic.
În condiții meteo-rutiere caracterizate de precipitații sub formă de ninsori și lapoviță, conducătorii de autovehicule sunt sfătuiți să circule cu o viteză care să permită oprirea în siguranță.
În cazul în care partea carosabilă este alunecoasă, pentru a încetini, trebuie folosită frâna de motor. În niciun caz nu trebuie bruscate comenzile!
Pentru a putea opri în condiții de siguranță atunci când autovehiculul care circulă în față frânează brusc, trebuie mărită distanța în mers.
Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.
În condiţiile unui trafic aglomerat, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule.
În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii, lapoviţei sau ninsorii, folosirea luminilor de toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers.
În aceste condiţii, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie folosite şi pe timpul zilei, permanent, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă.
În cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul, decât în condiţii normale.
Nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi! Nu folosiți telefonul sau alte dispozitive mobile în timp ce conduceţi.
Şi pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor.
Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe siteul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic vă recomandăm să verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți, înainte de a pleca la drum.
nov. 20, 2024 0
oct. 23, 2024 0
oct. 08, 2024 0
sept. 25, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0