Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
feb. 09, 2021 Adrian Popa Actualitate 0 1152 vizualizari
Conform avertizării emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, în intervalul 9 februarie, ora 20:00 – 11 februarie 2021, ora 18:00, județul Bihor se află sub Cod Portocaliu hidrologic, valabil pe râurile din bazinele hidrografice Barcău și Crișul Negru, fenomenele vizate fiind “Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APӐRARE”.
Evoluţia fenomenelor hidrologice periculoase este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana”, iar pentru optimizarea intervențiilor în sprijinul cetățenilor din zonele aflate sub incidența Codului Portocaliu, la nivelul inspectoratului au fost prealertate subunitățile în ale căror raioane de intervenție se află localitățile expuse riscului de viituri și inundații.
Pentru prevenirea și diminuarea efectelor fenomenelor hidrologice periculoase, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” recomandă bihorenilor respectarea următoarelor măsuri:
• Curăţaţi şanţurile şi rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;
• Construiţi bariere pentru a opri pătrunderea apei în casă în caz de inundaţie;
• Nu aruncaţi la întâmplare resturi menajere şi vegetale în albiile apelor curgătoare.
În cazul când inundaţia vă surprinde acasă:
Dacă aveţi timp, luaţi următoarele măsuri de asigurare a bunurilor dumneavoastră:
– aduceţi în casă unele lucruri sau puneţi-le culcate la pământ într-un loc sigur – mobila de curte, unelte de grădină sau alte obiecte care se pot muta şi care pot fi suflate de vânt sau luate de apă;
– asiguraţi ferestrele astfel încât să nu fie sparte de vânturi puternice, de apă, de obiecte care plutesc sau de aluviuni;
– evacuaţi animalele şi bunurile de valoare în locuri de refugiu, dinainte cunoscute;
– încuiaţi uşile casei şi închideţi apa, gazul şi instalaţiile electrice.
Dacă inundaţia este iminentă procedaţi astfel:
– mutaţi obiectele care se pot mişca în partea cea mai de sus a casei, deconectaţi aparatele şi împreună cu întreaga familie deplasaţi-vă spre locul de refugiu dinainte stabilit (etaje superioare, acoperișuri, înălţimi sau alte locuri situate la înălțime) care nu pot fi acoperite de nivelul cotelor maxime ale apelor.
oct. 31, 2024 0
oct. 31, 2024 0
aug. 06, 2024 0
iul. 27, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0