Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
ian. 26, 2021 Adrian Popa Actualitate 0 1134 vizualizari
De Ziua Internațională a Educației pentru Mediu, sărbătorită astăzi, 26 ianuarie, Consiliul Național al Elevilor și Asociația Act for Tomorrow fac apel către instituțiile publice de la nivel național pentru ca educația pentru sustenabilitate să devină prioritate națională.
Pentru a marca această zi, Asociația Act for Tomorrow, Consiliul Național al Elevilor, cu sprijinul GreenPoint Management, organizează astăzi un EcoTraining online dedicat elevilor și cadrelor didactice din întreaga țară. De la anunțarea evenimentului, în doar 5 zile, peste 3.000 de elevi si profesori și-au exprimat intenția de a participa la eveniment. Este o mobilizare impresionantă care demonstrează încă o dată interesul care există la nivelul comunității de elevi și profesori pentru programe de educație ecologică.
În acest context o măsură fundamentală pentru combaterea schimbărilor climatice, este introducerea în școlile din România a educației pentru sustenabilitate. Astfel, considerăm necesară constituirea unui grup de lucru interministerial, între Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor și Ministerului Tineretului și Sporturilor, în cadrul căruia să fie invitați toți actorii relevanți din sistemul public (reprezentanți ai instituțiilor naționale, profesori și elevi), din mediul privat și din societatea civilă (ONG-urile de mediu), care să identifice împreună cea mai bună opțiune pentru ca educația pentru sustenabilitate să fie introdusă în școlile din România.
România are nevoie urgentă de un Program de educație pentru sustenabilitate structurat, cu obiective clare, aplicat coerent și unitar la nivelul tuturor unităților de învățământ, accesibil tuturor elevilor, având conținut de actualitate. Trebuie menționat faptul că, deși există numeroase programe de educație realizate de ONG-urile de mediu, iar aspecte referitoare la ecologie se predau în unele materii școlare, la momentul actual nu există o abordare coerentă a acestei discipline care să structureze și să seteze obiective clare de învățare ale acestui domeniu în sistemul formal și nonformal de educație.
nov. 01, 2024 0
oct. 31, 2024 0
oct. 30, 2024 0
oct. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0