Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
ian. 20, 2021 Adrian Popa Actualitate, Frontpage 0 1222 vizualizari
În cursul nopții de miercuri spre joi, 20 ianuarie, pompierii militari aleșdeni au acționat în Vârciorog, pentru stingerea unui incendiu care a mistuit o cabană de lemn și pentru salvarea unei alte cabane aflate la mai puțin de trei metri de focare.
Miercuri, 19 decembrie, în jurul orei 22.40, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor a fost sesizat prin numărul unic 112, cu privire la producerea unui incendiu la o cabană de lemn, situată în localitatea Vârciorog.
La adresa indicată, au fost mobilizaţi cu operativitate, un ofiţer şi 11 subofiţeri din cadrul Stației de Pompieri Aleșd, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă și cu ambulanța de tip B2 a subunității.
Ajunşi la locul intervenţiei, pompierii militari au constatat că flăcările se manifestau violent şi generalizat la nivelul întregii cabane, existând un risc ridicat de propagare a acestora la o altă cabană din curte, situată la mai puțin de trei metri de focare.
Pentru localizarea şi lichidarea incendiului, pompierii militari au acţionat cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, pe care le-au realimentat cu apă din pârâul aflat în apropiere, misiunea desfășurându-se în condiții dificile, la o temperatură foarte scăzută, pe timp de noapte, cu vizibilitate redusă, în prezența unei cantități mari de fum și gaze degajate de arderea violentă și rapidă, favorizată de cantitatea mare de materiale combustibile din structura constructivă a cabanei și din interiorul acesteia.
Incendiul a fost stins în aproximativ o oră, pompierii acționând în continuare, la fața locului, pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului, până în jurul orei 02.10.
Ca urmare a producerii incendiului, a ars întreaga cabană.
Echipajele de pompieri au reușit să salveze din calea flăcărilor clădirea învecinată, construită pe o suprafață de circa 130 de metri pătrați.
După finalizarea acţiunii de cercetare a cauzei şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, s-a stabilit că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza un coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile.
Din fericire, nu au existat persoane rănite, adultul și cei trei copii aflați în cabană în momentul izbucnirii incendiului autoevacuându-se la timp.
În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, pompierii militari bihoreni reamintesc cetăţenilor că burlanele și coșurile de fum trebuie verificate, izolate termic faţă de materialele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn etc.) și curățate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.
nov. 23, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0