Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 30, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 2112 vizualizari
Marți, 29 decembrie, la ora 21.27, polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor împreună cu reprezentanți ai A.J.V.P.S. Bihor au depistat în flagrant delict doi bărbați de 26 de ani, ambii din comuna Țețchea, județul Bihor și un altul de 28 de ani, din comuna Lugașu de Jos, în timp ce braconau cu o plasă monofilament, pe malul drept al râului Crișul Repede, în dreptul localității bihorene Sântion.
În urma verificărilor efectuate pe malul Crișului Repede, a fost descoperită, introdusă în apă, o plasă monofilament cu o lungime de aproximativ 300 de m și o lățime de 2 m, în care se aflau capturați pești vii, din speciile scobar, caras, avat și mreană, care au fost eliberați în mediul natural.
De asemenea, cei trei mai aveau asupra lor alte 2 plase monofilament, ambele având lungimea de aproximativ 30 de metri și o barcă gonflabilă.
Atât plasele monofilament, cât și barca au confiscate de polițiști în vederea cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „producerea, importul, deținerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament”.
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0