Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
dec. 29, 2020 Adrian Popa Actualitate, Frontpage 0 1696 vizualizari
Peste 50 de pompieri militari din cadrul unității și subunităților Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” au acționat cu 12 autospeciale de intervenție și alte echipamente și accesorii specifice pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase manifestate la nivelul județului Bihor.
Marți, 29 decembrie, între orele 04.25 – 10.30, echipajele de pompieri militari ale Detașamentului 1 de Pompieri Oradea, Stației de Pompieri Aleșd, Detașamentului de Pompieri Salonta, Stației de Pompieri Ștei și Stației Valea lui Mihai au intervenit în șapte localități, desfășurând 13 misiuni de înlăturare a efectelor vântului puternic.
Astfel, pompierii Detașamentului Oradea au acționat în localitatea Chișirid și pe DN 79, între localitățile Gepiu – Leș, pentru înlăturarea a doi copaci căzuți pe carosabil și în municipiul Oradea, pe străzile Roșiorilor și Onisifor Ghibu, pentru degajarea a doi arbori doborâți de vântul puternic pe trotuare, carosabil și peste un autoturism, pe strada Libertății pentru înlăturarea unui copac prăbușit, care bloca accesul la Podul Intelectualilor, respectiv pentru degajarea unor elemente desprinse parțial din structura acoperișului unei clădiri, care periclitau siguranța trecătorilor.
Pompierii militari din cadrul Stației Aleșd au intervenit pe strada Șoimul din localitate, unde au degajat acoperișul unui bloc de locuințe, căzut peste trei autoturisme și mai multe barăci de lemn, iar echipajele Detașamentului de Pompieri Salonta, Stației de Pompieri Ștei și Stației Valea lui Mihai au acționat în Salonta, Fânațe și Otomani, pentru înlăturarea unui stâlp de telefonie doborât de vânt pe carosabil, respectiv pentru îndepărtarea a doi copaci prăbușiți pe DN 75 și DJ 191 F.
Zona de munte a județului Bihor se află, în continuare, până la ora 16.00, sub incidența CODULUI GALBEN, fenomenele avertizate fiind “intensificări ale vântului, cu viteze ce vor depăși temporar 70-80 km/h”.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor reamintește cetățenilor, ca pe timpul manifestării acestor fenomene meteorologice, să nu se deplaseze în apropierea copacilor, a panourilor publicitare sau a clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt.
Pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autovehiculelor se va realiza în zone ferite, la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate.
oct. 31, 2024 0
sept. 26, 2024 0
aug. 06, 2024 0
iun. 21, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0