Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
dec. 17, 2020 Adrian Popa Actualitate, Învăţământ 0 2145 vizualizari
Pe parcursul anului şcolar 2020– 2021, Poliţia Română împreună cu Ministerul Educației Naţionale, în parteneriat cu firma „Maspex România” a continuat Programul ,,Şcoala Siguranţei Tedi”, unul dintre cele mai ample programe educative derulate la nivel național, care-i învață pe elevii de clasa întâi cum să fie în siguranță pe stradă, în drumul spre şcoală şi spre casă, în mediul online, precum și în perioada vacanțelor.
Programul ,,Şcoala Siguranţei Tedi” are ca scop informarea copiilor cu privire la potenţialele pericole şi furnizarea de soluţii prin metode educative adecvate vârstei lor. Programul este adresat elevilor aflaţi în primul an de studiu.
În județul Bihor, proiectul este implementat de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor.
62 de clase de elevi din 46 de unități școlare din mediul urban și din mediul rural din județul Bihor s-au înscris pentru a fi implicate în activitățile informativ preventive derulate de polițiștii de prevenire bihoreni pe teme privind siguranța copiilor în cadrul proiectului „Școala Siguranței Tedi”, respectiv elevii ai claselor întâi din Oradea, Aleșd, Vașcău, Săcuieni, Ștei, Bratca, Sânmartin, Buntești, Cefa, Câmpani, Cetariu, Chișlaz, Curățele, Curtuișeni, Hidișelul de Sus, Mădăras, Olcea, Oșorhei, Pietroasa, Popești, Simian, Cetariu, Batăr, Tăuteu, Tinca, Tulca și Tețchea.
În perioada noiembrie – decembrie, polițiștii de prevenire bihoreni au derulat 23 de activități preventive cu elevii, în mediul online, în cadrul Programului ,,Şcoala Siguranţei Tedi”.
În această perioadă, elevii de clasa întâi din unități școlare din municipiul Oradea, din Ștei și din Cociuba Mare, au interacționat în mediul online cu polițiștii bihoreni, fiind prezentate și dezbătute teme preventive precum „Copilul și accesarea internetului”, „Când părinții lipsesc de acasă”, „Siguranța în vacanța de iarnă”, „Prevenirea recunoașterea și gestionarea bullying-ului”, „Traversarea carosabilului”, „Mersul pe bicicletă în siguranță”, „Copilul ca pasager”, „Deplasarea pe stradă”, „Situațiile periculoase” etc.. Pe parcursul derulării proiectului, vor fi dezbătute, în total, 14 teme preventive.
În interacțiunea virtuală cu elevii, polițiștii bihoreni au folosit o serie de materiale preventive, broșuri, pliante, filmulețe educativ – preventive și diverse jocuri complexe şi atractive, destinate elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice, adaptate celor trei categorii de beneficiari.
Proiectul Tedi nu vizează învățarea pe de rost a unor informații, ci asimilarea unor cunoștințe și dezvoltarea unui set de abilități la care copilul să apeleze în diverse situații. Activităţile derulate cu elevii de poliţiştii bihoreni respectă nevoia copilului de a învăţa prin joc, micuții implicați fiind la vârsta la care înţelegerea unui mesaj trebuie însoţită de vizualizarea lui.
.Activităţile preventive derulate în cadrul Programului ,,Şcoala Siguranţei Tedi” vor fi continuate de poliţiştii de prevenire şi rutieri bihoreni pe parcursul întregului an şcolar 2020 – 2021.
Toate informațiile şi noutăţile legate de acest program pot fi accesate online, pe www.scoalatedi.ro.
Dintre sfaturile pe care poliţiştii le adresează celor mici, amintim:
* Pe drum, fii atent la semnele de circulație și respectă ceea ce indică ele! Astfel, vei fi în siguranță!
* Când mergi pe stradă, fii foarte atent! Ai deosebită grijă la traversarea străzii!
* Traversează doar la culoarea verde a semaforului! Culoarea roșu înseamnă STOP! Când o vezi, oprește-te și așteaptă culoarea verde!
* Când urci în mașină, pune-ți întotdeauna centura de siguranță! Amintește-le și celorlalți pasageri să facă același lucru! Centura de siguranță îți protejează viața și sănătatea!
* Mergând spre școală, deplasează-te întotdeauna pe trotuar, iar dacă nu este trotuar, pe marginea drumului! În situația în care nu există nici margine, te poți deplasa pe carosabil, însă fii foarte atent și stai cât mai aproape de margine! Întotdeauna mergi pe partea stângă a carosabilului!
* De fiecare dată când te simţi în pericol, anunță mai întâi un adult despre problema pe care o ai, iar acesta va decide dacă este nevoie să sune la 112.
Joacă-te doar în locurile sigure! Nu te juca niciodată lângă șosea sau iarna pe lacul înghețat!
* Dacă ești singur acasă, nu deschide nimănui ușa! De asemenea, nu te juca cu obiecte care te pot răni (cuţit, chibrit, aragaz)!
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0