Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
dec. 02, 2020 Adrian Popa Actualitate, Cultură 0 1992 vizualizari
Teatrul Regina Maria vă invită în luna decembrie să vă bucurați de un întreg sezon de spectacole în premieră, care vor putea fi vizionate on-line. Piesele de teatru câștigătoare ale „Concursului de creație dramatică”, ediția 2020, au fost transpuse în scenă sub forma unor spectacole lectură, care, până în momentul în care vor putea fi jucate cu public, o să fie difuzate on-line, pe pagina de Facebook a Teatrului Regina Maria, cu titlu gratuit.
„Bohemian virus rhapsody” este prima premieră a lunii decembrie, pe care vă invităm să o urmăriți joi, 3 decembrie, de la ora 19:00. Textul, scris de Edith Negulici – scriitor premiat, traducător, secretar literar la Teatrul Evreiesc de Stat – este un monolog comico-tragic care sugerează singurătatea și vulnerabilitatea condiției umane pe timp de criză colectivă, în contextul pandemiei COVID-19. Trăim o existență provizorie cu o durată nedeterminată: nimic din viața noastră sau aproape nimic nu mai este cum a fost. Pandemia ne schimbă obiceiurile și ne forțează să ne adaptăm. De cele mai multe ori, psihicul este cel mai afectat atunci când este supus unor schimbări bruște și facem față cu greu la presiunea nou apărută. Cum compensăm lipsa celor dragi? Cum alungăm stările de anxietate și gândurile negative? Cum ne gestionăm gândurile și emoțiile? „Bohemian Virus Rhapsody” este o metodă de supraviețuire pe această ,,canoe de hârtie”: fascinantul univers uman, și, prin extensie, teatrul. Regia artistică și interpretarea sunt semnate de actrița Denisa Vlad, iar scenografia de Oana Cernea.
Nu închideți încă internetul. Rămâneți conectați! Premierele lunii decembrie continuă cu spectacolele lectură:
„Preludiu cu fugă…”, de Ion Bogdan Martin – sâmbătă, 12 decembrie, ora 19:00 – un text despre „începuturi”, sub toate formele acestora, puse abil într-un melanj abstract. Din distribuție fac parte actorii: Ciprian Ciuciu, George Dometi și Angela Tanko, regia este semnată de Emil Sauciuc, iar scenografia creată de Oana Cernea.
„Ipotetic”, de Laurențiu Budău – duminică, 13 decembrie, ora 19:00 – un text care explorează, îmbinând absurdul cu comicul, limitele umane atunci când apare provocarea de a ne depăși condiția. Vor interpreta actorii Lucia Rogoz, Anca Sigmirean și Pavel Sîrghi, regia colectivă, scenografia Oana Cernea.
„Zâmbetul lui Kouros”, de Ovidiu Cioclov – marți, 15 decembrie, ora 19:00 – o piesă care are ca ingrediente principale nostalgia și umanitatea, dar explorează și reversul medaliei: egoismul, dorința fiecăruia dintre noi de a fi irepetabil. Interpretează actorul Petre Ghimbășan, ghidat de viziunea scenografică a Oanei Cernea.
„Lasă-mi aripile!”, de Dona Alba – vineri, 18 decembrie, ora 19:00 – un text care ne invită să deschidem ochii larg și să reflectăm asupra unor subiecte tabu pentru societatea românească. Din distribuție fac parte actorii Anda Tămășanu, Andrian Locovei, Maria Teișanu și doi copii extraordinari: Rebeca Rusu și Filip Ionescu. Regia este semnată de Alexandru Rusu, iar scenografia de Oana Cernea.
„Ana are mere. Și ce dacă?”, de Ion Bogdan Martin – sâmbătă, 26 decembrie, ora 19:00 – o tăietură chirurgicală fină, cu instrumentele ludicului, în natura umană, relevând, în toată splendoarea şi universalitatea sa, unul dintre cele mai complexe şi dintre cele mai frumoase sentimente de pe pământ – încrederea. Regia și interpretarea îi aparțin actriței Corina Cernea, iar scenografia Oanei Cernea.
„Programul lunii decembrie este mult mai complex. Vă invităm să-l consulați pe site sau pe pagina de Facebook //Teatrul Regina Maria și să vă faceți rezervare din timp la evenimentele programate. Rezervări se pot face la numerele de telefon 0753 404 257 (Virginia Oanțo) și 0752 165 001 (Bianca Segărceanu) – departamentul de organizare spectacole – sau la adresa de e-mail: organizare.trm@gmail.com. Spectatorii care își fac rezervare la unul sau mai multe spectacole, vor primi link-ul și codul de acces cu o oră înainte de începerea acestora. Spectacolele lectură se vor putea urmări și în transmisiune live pe Facebook. Toate reprezentațiile programate în luna decembrie sunt cu titlu gratuit. Vizionare plăcută!”, transmite conducerea teatrului orădean, într-un comunicat.
nov. 21, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 06, 2024 0
oct. 31, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0