Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 30, 2020 Adrian Popa Actualitate, Sănătate 0 1879 vizualizari
Luni, 30 noiembrie, la ora 8.30, conform datelor centralizate la nivel județean existau:
• 128 cazuri confirmate în ultimele 24 ore;
• 462 persoane internate;
• 10884 persoane vindecate de la începutul pandemiei;
• 386 persoane decedate de la începutul pandemiei.
Sub coordonarea prefectului Dumitru Țiplea, în intervalul 29 noiembrie, ora 08:00 – 30 noiembrie, ora 08:00, structurile teritoriale M.A.I. din județul Bihor au acționat în sistem integrat pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, dar și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională. Obiectivul acțiunilor a fost de a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2, însă acolo unde s-a impus, echipele de control au luat și măsuri de sancționare a încălcării legislației în vigoare.
Echipele mixte de polițiști și jandarmi au verificat 1724 de persoane carantinate și 2728 de persoane izolate la domiciliu. De asemenea, echipele mixte au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare fiind verificate 146 societăți comerciale și 66 de mijloace de transport în comun. În urma controalelor au fost aplicate 220 de sancțiuni contravenționale, din care 105 cu avertisment scris și 115 cu amenzi în valoare de 76.750 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
În aceste misiuni au fost implicați 189 polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, precum și 36 jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, din care 12 în patrule mixte, aplicând 12 sancțiuni contravenționale din care 9 cu avertisment scris și 3 cu amenzi în valoare de 2.000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020. Totodată, 6 jandarmi, în patrule mixte cu polițiști, au asigurat paza permanentă în cele două localități carantinate, Câmpani și Fînațe.
Echipajele de pompieri ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor (ISU BH) au efectuat 111 acțiuni de informare a cetățenilor cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii infecției cu SARS-CoV-2, în localitățile în care nivelul de infectare cu noul coronavirus este ridicat. Totodată, în vederea verificării modului de respectare a măsurilor de protecție împotriva Covid-19, pompierii militari au efectuat 1 control independent. Personalul ISU BH asigură în permanență suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI). În misiunile menționate au fost implicate 45 de cadre ale ISU „Crișana“.
În contextul creșterii numărului de cazuri în județul Bihor, prefectul Dumitru Țiplea declară că: „Eforturile noastre de acum se concentrează pe aplatizarea acestei noi curbe, cu mult mai periculoase, și care pune presiune enormă pe sistemul sanitar. Însă rezolvarea nu este în spitale, ci la fiecare dintre noi, prin prevenție: purtarea măștii, respectarea distanței și aplicarea normelor de igienă elementară. Autoritățile pot să depăși acest impas doar cu sprijinul cetățenilor. Doar printr-un efort comun putem să revenim la un moment dat, și ne-am dori cât mai repede, la viețile noastre normale. Adresez mulțumiri și pe această cale tuturor bihorenilor care respectă regulile sanitare și măsurile de prevenție!”.
nov. 11, 2024 0
nov. 06, 2024 0
oct. 31, 2024 0
oct. 29, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0