Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 12, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 1923 vizualizari
În data de 11 noiembrie, în urma unui apel primit prin Sistemul Unic 112, în jurul orei 16.50, prin care se sesiza producerea unui incendiu la o gospodărie din localitatea Sânmartin, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a mobilizat la locul indicat de apelant, două echipaje de stingere din cadrul Gărzii de Pompieri 1 Mai.
Pompierii militari au localizat și lichidat incendiul, care se manifesta la camera centralei termice, în aproximativ 30 minute, limitând pagubele la două scânduri și o bucată placă bituminoasă din structura acoperișului construcției.
Cercetările efectuate la fața locului au indicat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, generat de coșul de fum necurățat de funingine.
Măsuri de prevenire a incendiilor specifice perioadelor cu temperaturi scăzute
În scopul prevenirii incendiilor specifice acestei perioade, provocate în cea mai mare măsură, de exploatarea sistemelor de încălzire locală cu defecţiuni, fără asigurarea supravegherii sau având coşuri de fum deteriorate, necurăţate de funingine sau neprotejate termic faţă de materialele combustibile din structura construcţiilor, precum şi de suprasolicitarea instalaţiilor şi aparatelor electrice, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” reaminteşte bihorenilor obligativitatea respectării următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor:
Instalaţii de încălzire centrală
• Instalaţiile de încălzire centrală se pot amplasa în ansamblul unei clădiri sau în clădiri independente ori alipite acestora, în conformitate cu prevederile normativelor tehnice specifice;
• Coşurile şi canalele de fum se realizează din materiale incombustibile rezistente la foc şi la acţiunea corozivă a fumului şi gazelor de ardere, acestea fiind izolate corespunzător faţă de elementele combustibile din structura clădirilor în care sunt amplasate;
• Montarea şi verificarea centralelor termice vor fi executate de către firme autorizate;
• Exploatarea centralelor termice trebuie făcută conform prescripţiilor tehnice ale producătorului.
Pe timpul exploatării instalaţiilor se interzice:
• Depozitarea în încăperea centralei termice a unor obiecte sau materiale ce nu au legătură cu exploatarea acesteia;
• Neechiparea centralei cu aparate de măsură şi control al temperaturii, presiunii din cazan şi conducte, indicatoare de nivel pentru combustibil și supape de siguranţă;
• Depozitarea combustibilului în interiorul centralei (cu excepţia combustibilului din rezervorul de consum zilnic, la centralele pe combustibil lichid).
Coşurile de fum
• Coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), de persoane specializate şi autorizate;
• În podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile;
• Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 centimetri; în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
• La trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel putin 10 centimetri între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului;
• Nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperişului, planşeului etc.;
• În podul clădirilor şi în încăperi nesupravegheate, pardoseala din dreptul uşiţei de curăţare se protejează cu materiale incombustibile;
• Gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă);
• Se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile.
Sobe cu sau fără acumulare de căldură și mijloace de încălzire electrice
• Nu folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
• Nu folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;
• Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei;
• Nu aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
• Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
• Nu adormiţi niciodată înainte de a vă asigura că focul din sobă este stins;
• Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi;
• Nu aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile;
• Nu aşezaţi materiale combustibile pe mijloacele de încălzire electrice;
• Decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi;
• Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi pe timpul funcţionării sistemelor de încălzire (sobe ori aparate de încălzire electrice).
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 07, 2024 0
oct. 31, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0