Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 11, 2020 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 1162 vizualizari
Marți, 10 noiembrie, în cadrul Adunării Generale a Agenției de Dezvoltare Intercomunitară Ecolect Group, a fost aprobată noua conducere a instituției. Astfel, a fost votat în unanimitate ca președinte al ADI Ecolect Group Bihor Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor și tot prin procedură de vot au fost aleși în unanimitate cei patru membri ai Consiliului Director, respectiv Iulian Balaj (primar al Orașului Ștei), Cristian Laza (primar al Comunei Sânmartin), Sferle Mihai (primar al Comunei Cociuba Mare) și Jacint Zatyko (primar al Comunei Sâniob). A fost desemnată totodată și o comisie de cenzori formată din 6 membri dintre care 2 supleanți.
Cooperare mai intensă cu primăriile din județul Bihor
În cadrul aceleași ședințe a fost votată, cu 52 de voturi ,,Pentru”, dintr-un total de 71 de voturi, modificarea organigramei instituției, care a fost redusă de la un efectiv de personal compus din 9 posturi (2 de conducere și 7 de execuție), la un efectiv format din 3 posturi (1 post de director executiv și 2 posturi de execuție). Prin reducerea organigramei, drepturile de verificare a modului în care operatorii de salubrizare își îndeplinesc atribuțiile vor reveni primarilor, astfel fiind o mai simplă identificare în teritoriu a eventualelor neregularități.
,,Prin această măsură le oferim primarilor o împuternicire în procesul decizional în ceea ce privește sectorul de salubrizare, pentru că primarii sunt cei care cunosc cel mai bine realitățile locurilor din care provin. Astfel se vor putea sesiza cu o mai mare ușurință eventualele probleme care ar putea apărea”, a declarat Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.
În prezent, ADI Ecolect Group Bihor are încheiate, prin licitație publică, contracte cu 7 operatori în tot județul. La ora actuală raportul juridic există doar între ADI Ecolect Group și cei 7 operatori. Există totodată două variante de contractare a operatorilor. Prima este dată de tariful plătit de fiecare gospodărie în parte direct către operator, contractul fiind încheiat între operator-gospodării/persoane fizice/juridice. Cea de-a doua este varianta în care fiecare unitate administrativ-teritorială stabilește o taxă de salubrizare, urmând ca operatorul să primească banii de la primării. În județ s-a optat, în majoritatea cazurilor, pentru prima variantă. Astfel, nemaifiind prezent un factor de autoritate local în această variantă, rata încheierii contractelor la nivel județean este scăzută. În consecință, Consiliul Județean Bihor îndeamnă primarii să găsească soluții pentru eficientizarea acestui proces.
În acest sens, Consiliul Județean Bihor a recomandat ca posibilă soluție, în cazul UAT-urilor în care s-a ales varianta tarifului, Hotărâri de Consiliu Local prin care să se reglementeze stabilirea unei taxe de salubritate, cel puțin dublă față de tarifele operatorilor, pentru cei care nu încheie contracte cu operatorii de salubritate. Aceste taxe ar avea rolul de a convinge persoanele fizice sau juridice să încheie contracte cu operatorii din zonele aferente.
,,Prin măsurile și recomandările adoptate, până la finalul acestui an, ne propunem să avem un sistem de colectare funcțional la nivelul întregului județ”, a declarat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0