Actualizat noiembrie 22nd, 2024 1:19 PM
nov. 09, 2020 Adrian Popa Actualitate, Frontpage 0 919 vizualizari
Luni, 9 noiembrie, echipajele Stației de Pompieri Ștei au acționat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o locuință din Băița, misiune pe timpul căreia unul dintre pompieri a fost rănit, fiind asistat și transportat la spital de colegii paramedici prezenți la fața locului.
În dimineața zilei de luni, 9 noiembrie, în jurul orei 07.30, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor a fost informat prin Sistemul Unic 112, cu privire la producerea unui incendiu la o locuinţă situată în localitatea Băița, sesizare în urma căreia la adresa indicată de apelant s-au deplasat de urgență trei echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Ștei, din care două de stingere și unul de paramedici.
În momentul sosirii forțelor de intervenție la fața locului, flăcările se manifestau la coșul de fum și la acoperișul locuinței, pe o suprafață de circa trei metri pătrați, cu pericol de propagare la întregul acoperiș și la încăperi.
Incendiul a fost localizat în aproximativ 10 minute, însă, pe timpul misiunii de stingere, coșul de fum al casei s-a surpat, prăbușindu-se parțial peste un membru al echipajului care își asigura colegul care refula apa de pe scara culisabilă.
Pompierul rănit la unul din membrele inferioare, a fost asistat de colegii paramedici ai subunității și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe.
Daunele materiale înregistrate în urma producerii evenimentului au constat în coșul de fum al casei, circa trei metri pătrați acoperiș și aproximativ trei metri liniari grindă lemn.
Echipajele de pompieri au reușit să împiedice propagarea flăcărilor la întregul acoperiș și la camerele casei, limitând considerabil pagubele.
Cercetările efectuate au indicat faptul că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de un coș de fum amplasat necorespunzător sau neprotejat termic față de materialele combustibile.
În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor reaminteşte cetăţenilor măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor generate de coșurile de fum:
– când coşurile sunt lângă pereţi de lemn sau alte materiale combustibile, se lasă între perete şi coş un spaţiu de cel puţin 10 cm, protejând în acelaşi timp peretele cu materiale rezistente la foc;
– la traversarea podului clădirii şi la străpungerea acoperişului, feţele exterioare tencuite ale coşurilor trebuie să fie la cel puţin 10 cm distanţă de elementele din lemn;
– în podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri;
– în podul clădirilor şi în încăperi nesupravegheate, pardoseala din dreptul uşiţei de curăţare se protejează cu materiale incombustibile;
– gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă);
– se interzice racordarea focarelor alimentate cu gaze, la canalele de fum care deservesc şi focare cu combustibil solid sau lichid;
– în spaţiile cu pericol de incendiu şi explozie, nu se folosesc burlane din tablă pentru evacuarea fumului;
– se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile;
– coşurile și burlanele de fum trebuie să fie verificate și curăţate periodic, iar dacă este cazul, reparate, de către personal specializat.
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 21, 2024 0