Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
oct. 21, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 2372 vizualizari
În dimineața zilei de miercuri, 21 octombrie, în jurul orei 05.25, forțele de intervenție ale Stației de Pompieri Aleșd au fost mobilizate pentru stingerea un incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe din Picleu, comuna Brusturi.
Pompierii militari, în cooperare cu membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Brusturi, au localizat și lichidat incendiul în aproximativ 50 de minute, reușind să împiedice propagarea flăcărilor la întregul acoperiș și la încăperile locuinței, salvând astfel bunuri de o valoare semnificativă.
Ca urmare a producerii evenimentului, generat cel mai probabil, de coșul de fum neprotejat termic față de mijloacele combustibile, a ars o suprafață de circa 20 de metri pătrați din acoperișul casei.
Reamintim bihorenilor că astfel de evenimente se pot solda cu mari pagube materiale și uneori, din nefericire, cu persoane rănite sau chiar cu pierderi de vieți omenești, iar pentru preîntâmpinarea acestor situații, coşurile de fum trebuie curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), verificate și reparate (dacă este cazul) de persoane specializate şi autorizate. De asemenea, în podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lui sunt materiale combustibile. Totodată, coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 cm, iar în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile.
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 08, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0