Actualizat noiembrie 24th, 2024 10:54 PM
oct. 20, 2020 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 2358 vizualizari
În premieră în administrația locală din România, ceremoniile de constituire ale consiliilor locale din județul Bihor sunt coordonate online, în sistem de videoconferință, de către prefectul Dumitru Țiplea. Soluția digitală a fost aleasă pentru operativitate, având în vedere numărul mare al consiliilor locale din județul Bihor, care trebuie constituite de către prefect în 60 de zile de la data alegerilor.
Prefectul Dumitru Țiplea deschide fiecare ceremonie în regim de videoconferință, la care însă sunt prezenți fizic reprezentanții acestuia. Conform planificării, constituirea celor 101 de consilii locale se desfășoară din 19 octombrie și va fi finalizată până la data de 27 octombrie, adică în mai puțin de 2 săptămâni, fiind efectuate în medie zilnic 15 ședințe.
Ieri au fost constituite în acest sistem consiliile locale din Nojorid, Lăzăreni, Avram Iancu, Lazuri de Beiuș, Ciumeghiu, Cărpinet, Batăr și Ștei, precum și Consiliul Local Oradea, Aleșd și Consiliul Județean Bihor, la acestea din urmă prefectul participând fizic. În cursul zilei de astăzi, 20 octombrie, au fost constituite, între orele 09.00 și 16.00, consiliile locale din Sălacea, Tulca, Viișoara, Valea lui Mihai, Buduslău, Salonta, Abram, Șimian, Cefa, Balc, Tarcea, Săcueni, Gepiu, Suplacu de Barcău și Cherechiu. Mâine sunt planificate ședințele de constituire pentru Marghita, Biharia, Borș, Șinteu, Drăgești, Tămășeu, Girișu de Criș, Popești, Derna, Toboliu, Tăuteu, Spinuș, Diosig, Sânnicolau Român, Chișlaz și Sârbi.
Reamintim că inițiativa de a implementa un sistem de videoconferință la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județul Bihor aparține prefectului Dumitru Țiplea și face parte din agenda de digitalizare a administrației publice, fiind validată la începutul acestui an printr-o hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență al județului Bihor. Transmisiile live sunt realizate cu sprijinul Serviciului de Telecomunicații Speciale.
nov. 24, 2024 0
nov. 11, 2024 0
nov. 04, 2024 0
oct. 29, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0