Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
oct. 09, 2020 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 1917 vizualizari
Vineri, 9 octombrie, sub coordonarea prefectului Dumitru Țiplea, a avut loc prima ședință a Comisiei Tehnice Județene Bihor privind alegerile parlamentare care se vor desfășura în 6 decembrie.
Ordinea de zi a ședinței a punctat acțiunile desfășurate de Instituția Prefectului – Județul Bihor începând cu 07 septembrie, în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr.745/2020 pentru aprobarea calendarului acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020, modificată și completată prin Legea nr.202/2020 pentru completarea și modificarea unor acte normative în materie electorală.
În cadrul întâlnirii s-a analizat, totodată, modul de organizare și desfășurare a alegerilor locale care au avut loc în 27 septembrie. Analiza a evidențiat faptul că Instituția Prefectului – Județul Bihor a marcat o premieră în România, plățile aferente celor aproximativ 11.000 de persoane implicate în procesul de organizare al alegerilor fiind efectuate on-line, prin virament bancar, în proporție de cca 70%. De asemenea, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Bihor, dr. Daniela Rahotă, a precizat că la nivelul județului nu s-a semnalat, în decurs de 14 zile de la data alegerilor, niciun incident epidemiologic legat de contextul electoral, fapt care indică o bună organizare din punct de vedere sanitar a întregului proces.
În încheiere, prefectul Dumitru Țiplea a adresat „mulțumiri pentru efortul conjugat celor cca 11.000 de persoane implicate din punct de vedere administrativ în organizarea alegerilor, precum și tuturor cetățenilor care au înțeles să își exprime votul în condiții de siguranță, respectând regulile sanitare. Din păcate numărul de cazuri la nivel național este în creștere, deci vom rămâne atenți în continuare la aplicarea strictă a măsurilor sanitare pentru a proteja bihorenii.“
oct. 31, 2024 0
sept. 25, 2024 0
sept. 17, 2024 0
sept. 10, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0