Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
sept. 09, 2020 Adrian Popa Actualitate, Sănătate 0 2121 vizualizari
Miercuri, 9 septembrie, la ora 8.30, conform datelor centralizate la nivel județean existau:
• 321 persoane internate (cu 44 mai puține decât marți);
• 1960 persoane vindecate (cu 72 mai multe decât marți).
Sub coordonarea prefectului Dumitru Țiplea în intervalul 08 septembrie, ora 08.00 – 09 septembrie, ora 08.00, structurile teritoriale M.A.I. din județul Bihor au acționat în sistem integrat pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, dar și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională. Obiectivul acțiunilor a fost de a preveni răspândirea COVID-19, însă acolo unde s-a impus, echipele de control au luat și măsuri de sancționare a încălcării legislației în vigoare.
Echipele mixte de polițiști și jandarmi au verificat 786 de persoane carantinate și 398 de persoane izolate la domiciliu. De asemenea, echipele mixte au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare. În urma controalelor au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, din care 2 cu avertisment scris și 2 cu amenzi în valoare de 1.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. În aceste misiuni au fost implicați 242 de polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
În misiunile desfășurate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Bihor au fost implicate 58 de cadre, din care 29 în patrule mixte pentru verificarea respectării măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare fiind aplicate: 2 sancțiuni contravenționale cu amendă în valoare de 500 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor (ISU) au asigurat suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor suspecte/confirmate ca infectate la Spitalul de Boli Infecțioase Oradea. În aceste misiuni au fost implicate 24 cadre ISU „Crișana”.
În contextul creșterii numărului de cazuri în județul Bihor, prefectul Dumitru Țiplea face un apel către cetățeni să respecte recomandările specialiștilor, respectiv purtarea măștii, normele de igienă și de distanțare socială: “Pentru a nu fi nevoiți să ne întoarcem la restricții și pentru a reveni la viața noastră de dinaintea pandemiei, trebuie să respectăm măsurile în vigoare și recomandările specialiștilor. Mulțumesc tuturor bihorenilor care le respectă, înțelegând că este un efort comun, al nostru, al tuturor!”.
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0