Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
sept. 02, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 2402 vizualizari
În ședința Consiliului Local de luni, 31 august a fost aprobat studiul de fezabilitate actualizat și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiție „Lărgirea de la 2 la 4 benzi a str. Matei Corvin prin lărgirea pasajului inferior de la km 118+501 al căii ferate 328 Arad – Oradea”, scenariul 1 – Pasaj cu calea pe cuvă de balast.
Actualizarea studiului de fezabilitate a fost necesară deoarece acesta a suferit mai multe modificări la cererea partenerului Primăriei Oradea în această lucrare, și anume Compania Națională de Investiții. Astfel, proiectul va cuprinde și o trecere pietonală separată de partea de carosabil, iar girația care leagă strada Ștefan cel Mare cu strada Matei Corvin va fi cu 4 benzi.
Valoarea totală a investiției este de 15.498.731,50 lei cu TVA și cuprinde pasajul rutier cu o lungime de 31,08 m, pasaje pietonale cu 2 tunele de 24 m, respectiv 33,60 m, dar și lucrări rutiere pe DN19, trotuare pietonale, trotuare de siguranță, insulă girație.
Durata de realizare a investiției este de 15 luni, din care 3 luni proiectarea și 12 luni execuția lucrărilor.
Legătura actuală între municipiul Oradea și municipiul Satu-Mare se realizează prin DN 19, care străbate cartierul Episcopia Bihor de la sud la nord, pe 4 benzi de circulație. Drumul Național 19 dinspre Satu Mare care intră în intersecția giratorie (situată la km 0+000) a drumului de centură al municipiului Oradea are în prezent două benzi de circulație, constituind un punct de conflict important pe traseul DN 19 și o gâtuire a fluxului rutier cu consecințe negative asupra fluenței ciculației.
sept. 21, 2023 0
iul. 31, 2023 0
iun. 19, 2023 0
apr. 03, 2023 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0