Actualizat decembrie 24th, 2024 7:11 PM
aug. 20, 2020 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Politică 0 3466 vizualizari
Instituția Prefectului – Județul Bihor a emis, conform dispozițiilor prefectului Dumitru Țiplea, o circulară privind încetarea de drept a mandatelor în cazul primarilor și consilierilor care și-au depus candidaturile din partea unor formațiuni politice diferite de cele pe ale căror liste au fost aleși.
Informarea precizează că, în conformitate cu Legea partidelor politice nr. 14/2003, înscrierea unei persoane într-un alt partid politic constituie de drept demisie din partidul al cărui membru a fost anterior. În consecință, conform Codului administrativ, mandatul primarului încetează de drept în cazul pierderii calității de membru al partidului politic sau al organizației minorității naționale pe a cărei listă a fost ales inițial. Prevederile legale menționate se aplică și în cazul consilierilor locali, respectiv județeni, a căror calitate de consilieri încetează de drept înainte de expirarea la termen a mandatului, în cazul pierderii calității de membru al partidului politic sau al organizației minorităților naționale.
Documentul menționează, de asemenea, că în cazul încetării înainte de termen a unui mandat de ales local, conform prevederilor legale specifice, prefectul emite un ordin prin care se constată încetarea mandatului, precum și motivul legal de încetare a acestuia.
Prefectul Dumitru Țiplea solicită secretarilor generali ai unităților administrativ-teritoriale de la nivelul județului Bihor să identifice și să aducă în atenția Instituției Prefectului cazurile în care aleşii locali se află în situațiile menționate mai sus. Reamintim că în data de 18 august, s-a încheiat etapa de depunere a candidaturilor pentru alegerile locale din 2020.
dec. 20, 2024 0
nov. 06, 2024 0
sept. 26, 2024 0
sept. 25, 2024 0
dec. 24, 2024 0
dec. 24, 2024 0
dec. 24, 2024 0
dec. 24, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!