Actualizat noiembrie 22nd, 2024 1:19 PM
aug. 19, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 1771 vizualizari
Marți, 18 august, polițiștii Secţiei nr. 11 de Poliţie Rurală Valea lui Mihai au depistat și reținut un bărbat de 35 de ani, din comuna Tarcea, județul Bihor.
Judecătoria Oradea a emis pe numele acestuia un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 150 de zile de închisoare în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă.
Cel în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul Oradea, pentru executarea pedepsei la care a fost condamnat.
*
Delicte silvice constatate de polițiștii bihoreni
Marți, 18 august, în jurul orei 15.40, pe drumul județean 674/A – Mizieș, polițiștii Secției nr.2 de Poliţie Rurală Beiuș au depistat în trafic un bărbat de 43 de ani, din comuna Pomezeu, județul Bihor, în timp ce transporta cu o autoutilitară cu semiremorcă 8,27 metri cubi de lemn rotund, de esență fag, depășind volumul înscris în avizele de însoțire primare.
Materialul lemnos, în valoare de 1.786,32 lei, a fost confiscat, iar cel în cauză a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr.171/2010.
Tot marți, 18 august, în jurul orei 19.10, pe drumul comunal 222/A – Budureasa, polițiștii Secției nr.2 de Poliţie Rurală Beiuș au depistat în trafic un bărbat de 47 de ani, din comuna Budureasa, județul Bihor, în timp ce transporta cu un autocamion 4,67 metri cubi de lemn lucru pentru construcții, de esență molid, fără aviz de însoțire.
Materialul lemnos, în valoare de 803,24 lei, a fost confiscat, iar cel în cauză a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr.171/2010.
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0