Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
iun. 25, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 2826 vizualizari
În cursul nopții de miercuri spre joi, 25 iunie, pompierii militari bihoreni au acționat pentru stingerea a două incendii produse la gospodării situate în localitățile Dumbrava și Mădăras.
Primul apel prin 112, care sesiza producerea unui incendiu la o construcție auxiliară din cadrul unei gospodării situate în satul Dumbrava, comuna Holod, a fost primit miercuri, în jurul orei 22.40, moment în care la fața locului au fost mobilizate trei echipaje de pompieri militari din cadrul Gărzii Tinca (din care două de stingere și unul de prim ajutor calificat) și un echipaj de stingere din cadrul Detașamentului Salonta, fiind totodată alertat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al unității administrativ – teritoriale.
În momentul sosirii forțelor de intervenție la adresa indicată, incendiul se manifesta cu violență la acoperișul unei anexe lipite de locuință (evenimentul fiind observat târziu de proprietar), cu risc ridicat de propagare a flăcărilor la casă.
Până la venirea echipajelor, un pompier militar, subofițer operativ în cadrul Stației de Pompieri Ștei, aflat în zonă, în timpul liber, a intervenit de urgență, acționând pentru evacuarea animalelor și păsărilor din interiorul construcției afectate de flăcări.
Pompierii au acționat cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea incendiului și protecția casei, reușind în aproximativ 50 de minute să stingă focarele și să împiedice propagarea flăcărilor la locuință. Operațiunea de căutare a eventualelor focare ascunse și de înlăturare a efectelor negative ale incendiului a fost finalizată în jurul orei 01.10.
Ca urmare a producerii evenimentului, provocat, cel mai probabil, de utilizarea focului deschis în interiorul construcției, fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor, au ars 85 de metri pătrați acoperiș anexă.
Pompierii au reușit să salveze locuința, două vaci și cinci păsări.
Al doilea apel prin Sistemul Unic 112, care semnala izbucnirea unui incendiu, de această dată, la un adăpost de animale din cadrul unei gospodării din Mădăras, a fost primit joi, 25 iunie, în jurul orei 02.50.
La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii Detașamentului Salonta, care, în urma executării recunoașterii au constatat că ardea generalizat acoperișul construcției, flăcările amenințând să se extindă la o anexă din apropiere.
Echipajele de pompieri militari au localizat și lichidat incendiul în jurul orei 04.15.
Au ars acoperișul grajdului, și baloți de lucernă și paie depozitați în podul construcției.
Cauza probabilă a evenimentului a constituit-o un scurtcircuit determinat de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.
Pompierii militari au împiedicat propagarea incendiului la întreaga construcție și la anexa situată în proximitate și au salvat opt porci și 20 de păsări.
Din fericire, în urma celor două incendii, nu au existat persoane rănite.
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 08, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0