Actualizat noiembrie 24th, 2024 10:54 PM
iun. 18, 2020 Adrian Popa Actualitate, Sport 0 1920 vizualizari
Miercuri, 17 iunie, la Casa Tineretului din Oradea a avut loc conferinţa de presă cu ocazia semnării unui protocol între CENTRUL DE FORMARE PROFESIONALA M.A.R.A. SRL (director executiv Romeo Tulkos) şi Federaţia Română de Powerlifting (preşedinte Pănăzan Ovidiu). La semnarea protocolului a participat si preşedintele clubului sportiv orădean Lupaş Power, Florin Lupaş. Acest protocol este o premieră dat fiind faptul că Feederaţia Română de Powerlifting este prima federaţie care semnează un astfel de protocol!
Protocolul vine în sprijinul asociaţiilor/cluburilor sportive afiliate la Federaţia Română de Powerlifting, care doresc să îşî formeze instructor sau preparator sportiv (fizic), Centrul de Formare Profesională MARA fiind autorizat de către Comisia de autorizare din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială pe o perioada de patru ani. Membrii F.R. Powerlifting care doresc să urmeze cursul de instructor şi/sau preparator sportiv vor beneficia de o reducere de 20% din taxa de curs.
Atât cursul de instructor cât şi cel de preparator sportiv este un curs de specializare de 80 ore (20 ore teorie şi 60practică), fiind dobândite competenţe la instructor sportiv: Comunicarea la locul de munca; Lucrul in echipa; Dezvoltarea profesionala; Aplicarea normelor de sanatate si securitate in munca; Igiena personala; Stabilirea programului de antrenament; Monitorizarea si evaluarea nivelului de performanta a sportivilor; Pregatirea specifica ramurii de sport, iar la cursul de preparatory sportive: Asigurarea igienei personale şi a stării de sănătate personale; Aplicarea normelor de Securitate şi Sănătate în Muncă; Dezvoltarea profesională proprie; Organizarea activităţii de pregătire fizică; Pregătirea fizică a sportivilor; Monitorizarea sportivilor; Evaluarea nivelului pregătirii fizice; Derularea programelor de refacere şi/sau recuperare fizică.
„Îi mulţumesc şi pe această cale domnului preşedinte Pănăzan Ovidiu pentru încrederea acordată şi îl asigur că prin calitatea cursurilor noastre împreună cu lectorii noştrii vom aduce un plus de valoare fiecărui participant la aceste cursuri, iar competenţele pe care le vor dobândi vor fi de mare folos în activitatea lor de instructor şi/sau preparator”, a declarat Romeo Tulkos.
Certificatele care vor obţine cursanţii după examenul de absolvire vor fi recunoscute de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, precum Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
iul. 29, 2024 0
iun. 06, 2024 0
sept. 01, 2023 0
ian. 17, 2023 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0