Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 04, 2020 Adrian Popa Actualitate, Cultură 0 3622 vizualizari
La aproape trei luni de la instaurarea primelor măsuri, specifice stării de urgență, instrumentiștii Filarmonicii de Stat, vor concerta în aer liber. Evenimentul muzical va avea loc vineri, de la ora 19, în curtea Episcopiei Romano-Catolice.
Filarmonica de Stat Oradea organizează, vineri seara, un concert în aer liber. Evenimentul programat să înceapă la ora 19, va avea loc în curtea Episcopiei Romano-Catolice, cu respectarea măsurilor și regulilor dispuse în perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii virusului COVID 19.
Programul concertului cuprinde selecțiuni din Mozart – Divertisment în Re Major, Bach – Air, Albinoni – Adagio, Haendel – Concerto Grosso în Sol Major și Bartók – Dansuri Românești. La evenimentul susținut de Camerata Michael Haydn sunt așteptate aproximativ 140 de persoane, doar posesori ai abonamentelor eliberate de Filarmonică, pentru această stagiune. „Stimații spectatori vor trebui să respecte următoarele condiții de participare: la intrare se va lua temperatura prin termoscanare; obligativitatea purtării măștilor pe durata concertului, care va dura maximum 60 de minute, fără pauză; scaunele vor fi situate la o distanță de 2 m. Spațiul, în care se va desfășura evenimentul, va fi delimitat; locurile se vor ocupa în ordinea sosirii, începând de la ora 18.30, în măsura locurilor disponibile. În caz de vreme nefavorabilă concertul se amână pe sâmbătă, 6 iunie, ora 19.30”, a precizat conducerea Filarmonicii de Stat Oradea.
În cazul nerespectării condițiilor de participare enunțate, organizatorul își rezervă dreptul de a interzice intrarea în spațiul dedicat evenimentului.
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0