Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
iun. 01, 2020 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 2057 vizualizari
Agenția de Dezvoltare Durabilă a județului Bihor (ADD Bihor) a publicat procedura de selecție a ofertelor pentru proiectarea și execuția lucrărilor de construcție a autogărilor din Beiuș și Marghita.
Termenul limită de depunere a ofertelor prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SICAP) este până în data de 17.06.2020, ora 15:00. Procedura poate fi identificată sub codul SCN1069073/29.05.2020.
Câștigătorii procedurii de selecție vor avea la dispoziție două luni pentru finalizarea proiectului tehnic (PT) și cinci luni pentru execuția lucrărilor. Pe lângă peroanele și platformele de transfer călători, noile autogări urmează să cuprindă o clădire cu birou de informații, sală de așteptare, grupuri sanitare, parcări și spații comerciale.
„Finanțarea acestor două obiective de investiții este asigurată de către Consiliul Județean Bihor prin de Agenția Dezvoltare Durabilă. Valoarea totală a lucrărilor este de 1.872.583,87 lei. Aceste autogări vor fi cele mai moderne centre de transfer din județ, prioritatea Consiliului Județean Bihor fiind de a asigura condiții civilizate pentru toți călătorii”, a precizat Vitalyos Barna, directorul executiv al Agenției de Dezvoltare Durabilă a Județului Bihor.
Terenul pus la dispoziția ADD Bihor de către Primăria Beiuș pentru construcția autogării este situat pe Strada 1 Decembrie 1918, la ieșirea spre Budureasa. În Marghita, autogara va fi construită în zona centrală, în vecinătatea primăriei.
Agenția de Dezvoltare Durabilă a județului Bihor are printre membrii fondatori Consiliul Județean Bihor și cele nouă orașe și municipii din județul Bihor. Ea își propune să sprijine dezvoltarea economică și socială a județului și a unităților administrativ-teritoriale, respectând principiile dezvoltării durabile.
oct. 16, 2024 0
oct. 03, 2024 0
aug. 21, 2024 0
aug. 06, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0