Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
mai 10, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 3153 vizualizari
Cu toate declarațiile războinice și independiste ale Bihariei în ceea ce privește sistemul de apă și canalizare, comuna nu poate, deocamdată, să se rupă de operatorul regional cu sediul la Oradea. Localitatea vecină nu poate nici să iasă, așa cum ar fi dorit, din mega-proieectul APAREGIO, toată documentația și toate proiectele fiind întocmite și pentru Biharia. Felia acesteia din tortul de peste 100 milioane euro este de peste 5 milioane. Directorul general al Companiei de Apă Oradea (CAO), Ovidiu Gavra (foto), a declarat luni că, până când comuna nu își achită la zi datoriile față de fosta Apaterm, Biharia nu are cum să fie lăsată în pace. Iar datoriile, potrivit conducerii CAO se ridică la vreo 200.000 lei. „Biharia este împreună cu noi. Săptămâna trecută, eu încă am achitat facturile la Electrica pentru Biharia, am achitat la Apele Române pentru Biharia, am făcut toate demersurile pentru a obține autorizarea furnizării apei și preluarea apelor uzate în Biharia, autorizații de Mediu și așa mai departe!”, relatează Gavra. Acesta a mai precizat în fața jurnaliștilor că se află pe rol solicitarea comunei de a părăsi proiectul APAREGIO, dar autoritatea de management încă nu s-a pronunțat. „Ne vom conforma, bineînțeles cu respectarea prevederilor contractului de delegare a gestiunii pe care l-am avut. Vom putea încheia acest contract într-un mod amiabil în momentul în care toate cheltuielile pe care CAO le-a făcut în numele Bihariei vor fi achitate”, afirmă șeful fostei Regii orădene. Managerul Ovidiu Gavra a mai explicat că tot CAO furnizează apă comunei, existând acolo trei foraje și că, de asemenea, angajații Companiei se ocupă și de avariile care apar. Menționăm că dacă s-ar ajunge la ruperea din APAREGIO a Bihariei, suma aferentă acesteia s-ar pierde, dar proiectul ar merge mai departe.
aug. 25, 2017 0
aug. 09, 2017 0
iul. 25, 2017 0
iun. 23, 2017 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0