Actualizat noiembrie 25th, 2024 8:20 PM
mai 15, 2020 Adrian Popa Actualitate, Sănătate 0 2132 vizualizari
Comisia Europeană a publicat pe 11 mai 2020 raportul prin care diplomele de asistent medical generalist emise de instituțiile de învățământ din România, eliberate anterior datei aderării la Uniunea Europeană, vor beneficia de recunoaștere automată în statele membre ale Uniunii Europene odată cu modificarea Directivei 2005/36/CE.
În urma demersului Ministerului Educației și Cercetării, Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED), în calitate de Coordonator Național pentru Recunoașterea Calificărilor Profesionale, a propus Comisiei Europene și statelor membre, cu ocazia revizuirii Directivei 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale includerea și a diplomelor de asistent medical generalist emise de instituții de învățământ din România anterior datei aderării la Uniunea Europeană.
Programul a fost elaborat împreună cu experții Comisiei Europene și ai statelor membre și, ulterior, în baza raportului Comisiei Europene privind rezultatele acestuia, s-a decis modificarea Directivei în sensul acordării, de către statele membre, a recunoașterii automate a tuturor diplomelor emise de instituțiile de învățământ din România.
Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor, ca autoritate competentă, a transmis permanent Comisiei Europene toate informațiile și clarificările necesare elaborării raportului privind implementarea programului de recunoaștere a diplomelor.
Aceste informații și clarificări transmise către Comisia Europeană au fost furnizate de către școlile postliceale și instituțiile de învățământ superior de profil, precum și de către Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.
nov. 11, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 06, 2024 0
oct. 20, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0