Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 14, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 2210 vizualizari
Având în vedere măsurile adoptate prin Hotărârea Secției pentru Judecători nr. 734/12.05.2020 cu privire la activitatea administrativ-judiciară a instanțelor judecătorești ce se va desfășura în perioada 15.05.2020 – 31.08.2020, în contextul excepțional generat de pandemia de COVID-19 și evoluția acesteia pe teritoriul României, măsuri care derogă de la prevederile Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1375/2015, la nivelul Curții de Apel Oradea au fost implementate măsuri necesare desfășurării în condiţii de siguranţă a activităţii de judecată în perioada 15.05.2020-31.08.2020.
Accesul justițiabililor, avocaților, consilierilor juridici și altor categorii de participanți la procese în Palatul de Justiție se realizează astfel:
pe poarta din spate (orientată înspre parcarea supraterană) pentru cei care se prezintă la Sălile penale nr. 5 şi 6 folosite de Tribunalul Bihor şi Judecătoria Oradea;
pe poarta principală (orientată înspre Parcul Traian) pentru cei care se prezintă la celelalte săli de judecată, Compartimentele Arhivă şi Registratură;
Se va respecta distanța socială de 1,5 m, iar accesul justițiabililor către sălile de judecată va fi permis, cu 15 minute anterior intervalului orar în care sunt fixate cauzele. Accesul justițiabililor, al altor participanți la procesele civile și penale și al publicului (în special al aparţinătorilor care însoţesc părţile la procesele civile/penale) în sediul instanței va putea fi limitat de corpul de jandarmi, în scopul respectării regulilor de distanțare socială, cu prealabila înștiinţare/încuviințare verbală a președintelui completului de judecată.
Staționarea în incinta Palatului de Justiţie este permisă strict pe timpul necesar derulării procedurilor judiciare.
Justițiabilii şi ceilalţi participanţi la procese vor purta în mod obligatoriu măști de protecție facială, de unică folosință, sau confecționate artizanal din alte materiale care să acopere nasul şi gura, pe întreagă perioadă în care se află în incinta instanței. Membrii corpului de jandarmi vor putea dispune îndepărtarea persoanelor care nu poartă mască.
Tuturor persoanelor li se va lua, în mod obligatoriu, de către corpul de jandarmi temperatura corporală, prin utilizarea aparatelor de luare a temperaturii la distanță.
Nu se va permite accesul în Palat:
– persoanelor depistate cu temperatură mai mare de 37 de grade, precum și
– persoanelor care prezintă o stare generală proastă sau simptome vizibile de viroză respiratorie, gripă sau răceală. În cazul în care persoana aflată într-o atare situație este un participant la proces, corpul de jandarmi va informa de îndată preşedintele completului de judecată, acolo unde este cazul.
Eliminarea măștilor de protecție utilizate de justiţiabili se va face în condiții de siguranță, în containere special inscripționate pentru această destinaţie.
Accesul la Compartimentele registratură și arhivă ale Curții de Apel Oradea
COMPARTIMENTUL REGISTRATURĂ al Curţii de Apel Oradea va desfășura activitate cu publicul în perioada 15.05.2020 – 31.08.2020, doar în mod excepțional, în intervalul orar 8,30-12,30, cu programare prealabilă, alocându-se câte 15 minute pentru fiecare persoană, în vederea evitării supraaglomerării.
Transmiterea cererilor de chemare în judecată, a căilor de atac, precum și a oricăror alte cereri adresate instanței care nu se depun direct în ședință, precum și comunicarea acestora către părți se recomandă a fi realizate prin mijloace electronice, sau prin poştă, dacă persoana nu are acces la mijloace eloctronice (email, fax).
De asemenea, se recomandă ca depunerea cererilor sau înscrisurilor la dosarul cauzei, precum şi transmiterea lor către părţi să fie făcută prin poştă sau prin mijloace de comunicare electronică, pe cât posibil nu în timpul ședinței de judecată.
Cererile adresate instanţei pentru eliberarea certificatelor, a copiilor de pe înscrisuri şi pentru restituirea înscrisurilor originale se vor depune în principal prin mijloace de comunicare electronică sau prin poştă, în condiţii care să asigure verificarea identităţii solicitantului. Înscrisurile eliberate în temeiul cererilor anterior menţionate se vor transmite în principal prin poştă sau, dacă persoana care a formulat cererea solicită, prin poştă electronică. Ridicarea recipiselor de consemnare a cauţiunilor se va putea realiza personal, pe baza unei prealabile programări realizată de grefierii șefi de secţii.
Persoanele care nu au acces la mijloace electronice de comunicare sau la servicii poştale, se vor putea prezenta pentru depunerea cererilor/înscrisurilor în formă fizică, în baza unei programări telefonice la nr. de telefon 0259/426.883, tasta 2, realizată cu cel puţin două zile înainte de data prezentării şi afişată pe portalul înainte cu o zi.
La COMPARTIMENTUL ARHIVĂ, programul de lucru cu publicul se va desfăşura zilnic în intervalul orar 8,30-12,30, astfel:
– în intervalul orar 8,30-11,00 vor avea acces pentru consultarea dosarelor toate persoanele interesate, indiferent că de calitate (părţi, mandatari persoane fizice, avocaţi, consilieri juridici etc), pentru o durată ce nu va depăşi 20 de minute;
– intervalul 11-12,30 este rezervat exclusiv accesului avocaţilor, consilierilor juridici, practicienilor în insolvenţă, interpreţi/traducători şi experţi.
Accesul justițiabililor, dar şi al avocaţilor, consilierilor juridici, practicienilor în insolvenţă, experţilor şi interpreţilor se va face potrivit unei programări prealabile realizată online, cu cel puțin două zile înainte, printr-o cerere scrisă în care să fie indicat nr. de dosar, intervalul orar în care se doreşte prezentarea şi nr. de telefon al solicitantului, transmisă la adresa arhivaCAO@just.ro sau telefonic, la nr. de telefon 0259/426.883 (tasta 1).
Lista programărilor va putea fi consultată cu o zi înainte, pe site-ul instanței.
Lista de ședință va conține intervalele orare alocate fiecărui grup de cauze și va fi comunicată prin publicare pe pagina de internet a instanței, cel mai târziu cu două zile înaintea ședinței.
Participanților la ședințele de judecată li se recomandă să consulte portalul instanței pentru a lua cunoștință de ora fixată pentru luarea cauzei și să se prezinte la poarta de acces cu minim 15 minute înaintea orei fixate, în vederea efectuării verificărilor necesare de către corpul de jandarmi.
De asemenea, li se recomandă participanților la ședințele de judecată să cunoască numărul dosarului în care se prezintă și numărul sălii de judecată spre care se îndreaptă, pentru facilitarea accesului.
În cauzele nonpenale, completul de judecată va putea dispune contactarea părţilor în vederea obţinerii acordului şi a datelor de contact necesare audierii prin videoconferinţă (prin aplicația Skype), sau va putea încuviinţa astfel de cereri, formulate de persoanele interesate, cu cel puţin o zi înaintea şedinţei de judecată.
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0