Actualizat noiembrie 24th, 2024 10:54 PM
mai 11, 2020 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 1921 vizualizari
Așa cum s-a anunțat, începând de săptămâna aceasta, Primăria Oradea va lua toate măsurile necesare pentru a redeschide activitatea cu publicul în primărie și în toate serviciile din subordine, astfel încât, treptat, până la finalul lunii mai, toate serviciile cu publicul să funcționeze.
Ca o primă măsură, ghișeul pentru declarații auto de la înmatriculări se închide de miercuri, 13 mai, activitatea acestuia fiind preluată de ghișeele din Centrul de Relații cu Publicul din cadrul Primăriei. Ulterior, începând cu data de 18 mai, se reiau integral operațiunile din Sala ghișeelor.
Potrivit Direcției Economice, pentru a reduce timpul de așteptare, se vor procesa pe loc numai vânzările/cumpărările de autoturisme. Pentru clădiri și terenuri se vor depune documentele și o declarație fiscală simplificată.
Tot din data de 18 mai se redeschid birourile operatorilor de la parterul Primăriei (RER, Poșta, Termoficare, RCS), excepție făcând Distrigaz care se va redeschide din 1 iunie.
E important de știut faptul că până în data de 22 mai, administrația locală va avea program cu publicul între orele 8.00-16.00, după care, începând din 25 mai, programul va fi prelungit, respectiv de luni până joi între 8.00 -18.00 și vineri de la 8.00 – 15:30.
Accesul publicului în instituție va fi permis numai cu mască și/sau vizier și cu verificarea temperaturii la poarta de acces, atât pentru cetățeni, cât și pentru angajați.
Totodată, se vor lua măsuri pentru limitarea numărului de persoane în Sala Ghişeelor, respectiv în birourile operatorilor.
În ceea ce privește activitatea din Sala Ghișeeelor, municipalitatea are în vedere montarea policarbonatului la ghișee pentru protecția cetățenilor și a angajaților, dotarea personalului cu viziere, asigurarea soluțiilor de dezinfectare, precum și aerisirea și dezinfectarea periodică a spațiilor.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0