Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 11, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 2530 vizualizari
Vineri, 8 mai, la ora 20.46, polițiștii Biroului Rutier Beiuș au fost sesizați în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că pe D.N. 76, în localitatea bihoreană Dușești, s-a produs un accident rutier soldat cu victime.
Polițiștii Bioului Rutier Beiuş s-au deplasat cu operativitate la fața locului și, în urma investigațiilor efectuate, au constatat că un bărbat de 32 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal, înspre DN.76, într-o curbă la dreapta nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției, a părăsit partea carosabilă prin stânga, a lovit o balustradă metalică, iar apoi a căzut cu autoturismul în șanțul adiacent D.N. 76, la o diferență de nivel de aproximativ 8 metri.
După producerea accidentului rutier, conducătorul autoturismului a părăsit vehiculul și a plecat de la locul accidentului până la sosirea poliției, fără încuviințarea acesteia.
În urma accidentului rutier, doi bărbați de 29 și 33 de ani, ambii din Oradea, pasageri în autoturism, au suferit leziuni pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital.
În urma investigațiilor efectuate, sâmbătă, 9 mai, la ora 05.45, pe D.N. 79, în localitatea bihoreană Nojorid, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier l-au găsit pe bărbatul de 32 de ani, din Oradea, bănuit că ar fi condus autoturismul implicat în accidentul rutier, călătorind, în calitate de pasager, într-un autoturism.
În urma testării sale cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Bihor pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Sâmbătă, 9 mai, în urma administrării probatoriului în cauză, polițiștii Biroului Rutier Beiuș l-au reținut pe orădeanul de 32 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Polițiștii Biroului Rutier Beiuș continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
*
Marghita / Biciclist acroșat pe fondul neacordării priorității de trecere
Sâmbătă, 9 mai, la ora 16.18, în municipiul Marghita, un bărbat de 66 de ani, din Marghita, în timp ce conducea un autoturism din curtea unui imobil înspre partea carosabilă a străzii Calea Republicii, nu a acordat prioritate de trecere și a acroșat un bărbat de 50 de ani, din Marghita, care circula pe bicicletă, din partea dreaptă a direcției sale de deplasare.
În urma testării cu aparatul etillotest, s-a constatat că biciclistul prezenta o concentrație alcoolică de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma accidentului rutier, biciclistul a suferit leziuni ușoare.
Polițiștii Biroului Rutier Marghita continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
*
RECOMANDĂRI PREVENTIVE
ADRESATE CONDUCĂTORILOR AUTO:
Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
– Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
– Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă, ninsoare sau ceaţă densă!
– Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;
– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice;
– Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri.
– Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!
– Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule!
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0