Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mai 06, 2020 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Sănătate, Uncategorized 0 3296 vizualizari
După 8 luni de la începerea lucrărilor, clădirea ambulatoriului din cadrul fostului Spital Militar Oradea este aproape finalizată. Lucrările se realizează în baza HG 1562/2008, prin care din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, la Spitalul Clinic de Urgență Avram Iancu Oradea a fost transferat un teren de 330 mp în domeniul public al municipiului Oradea și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Oradea, în scopul construirii unei parcări supraetajate. Primăria Oradea realizează clădirea ambulatoriului, iar după finalizarea construcției aceasta și terenul aferent vor fi transmise în domeniul public al statului și în administrarea M.A.I. – Spitalul Clinic de Urgență Avram Iancu.
În data de 26 august, 2019 Municipiul Oradea a emis ordinul de începere a lucrărilor la investiția Ambulatoriu Integrat de Recuperare Medicală și Administrativ P+1E+M al Spitalului Clinic De Urgență “Avram Iancu” Oradea, cu intrare din Str. Brașovului, iar executantul avea termen de 12 luni de zile pentru a termina lucrările.
Clădirea este construită pe o suprafață de 330 mp și are o suprafață desfășurată de 990 mp, realizată în regim de înălțime P+1E+M. Conform proiectului, Primăria va preda investiția finisată și funcțională până la nivelul mansardei, inclusiv ferestrele de mansardă montate pe acoperiș. Compartimentările, finisajele și echiparea cu dotări sanitare de la nivelul mansardei, echiparea cu lift și dotări de tehnică medicală, mobilier precum și racordul la rețelele exterioare de utilități cad în sarcina spitalului.
Clădirea este echipată cu instalații sanitare, termice, electrice și de climatizare, instalații de ventilație, instalații de gaze medicale, instalație incendiu, voce-date, camere video, apelare personal.
Clădirea se va preda dotată cu:
– modul termic de tip C.E.T., care va încălzi agentul termic și apa caldă menajeră, – pompe de căldură
– vas de expansiune.
Lucrările sunt finalizate în proporție de 95%, fiind în derulare montarea tarketului și modulul termic.
Executantul lucrărilor este S.C. DRUM ASFALT SRL Palota în asociere cu S.C. TRAMECO S.A. Oradea, iar valoarea totală a lucrărilor este de 1.999.224 lei fără TVA.
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0