Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 30, 2020 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 2074 vizualizari
Luni, 4 mai, vor demara lucrările de execuție aferente obiectivului de investiție „Coridor verde pe strada Daliei, în cartierul Grigorescu”, care va avea o suprafață totală de 28.229 mp.
Lucrările sunt realizate de firma SC Saminstal SRL, valoarea contractului fiind de 6.922.789 lei (TVA inclus). Durata de execuție este de 10 luni.
Proiectul de amenajare vizează două zone distincte: o suprafață generoasă de 22.511 mp ce va oferi facilități pentru recreere activă și o zonă de recreere și odihnă pasivă în suprafață de 5.718 mp, amenajată cu gazon și alei de acces.
Zona activă a coridorului verde prevede următoarele lucrări: amenajarea pistei de alergare/a pistei de biciclete, realizată din covor asfaltic colorat în suprafață de 1.018 mp, pistă care va fi amplasată în jurul parcului, înconjurând locurile de joacă, zona sportivă şi spaţiile de loisir.
Zonele de joacă pentru copii vor fi diferenţiate pe categorii de vârstă. Acestea vor fi finisate cu covor de cauciuc și zgură și vor fi dotate cu echipamente de joacă.
Terenul de sport va cuprinde diferite marcaje. În ceea ce privește suprafaţa de joc de 800 mp, aceasta va fi din gazon și va fi dotată cu gradene în formă de arc pentru spectatori.
De asemenea, vor fi amplasate 3 mese de tenis între Pârâul Adona, zona de loisir şi terenul de sport.
Întrucât zona verde este traversată de Pârâul Adona, pentru a face legătura cu str. Antim Ivireanu, respectiv cu str. Apateului s-a propus realizarea unor podeţe pietonale cu lăţimea de 4 m, respectiv 2 m.
Un număr de 18 pontoane (structuri de beton îmbrăcate în șipci de lemn cu o dimensiune de 2/2) vor fi dispuse în zona Pâraului Adona și vor asigura odihna pasivă a utilizatorilor parcului.
De asemenea, trei pergole din lemn vor fi amplasate în interiorul coridorului verde.
Aleile pietonale asfaltate în suprafață totală de 1950 mp vor permite tranzitarea și odihna pasivă.
Zona verde în suprafaţă totală de 23.119 mp va fi gazonată și plantată cu 260 arbori ornamentali din speciile mesteacăn, pin, tei, mai multe varietăți de arțar, salcie. Sistemul de irigație automatizat va asigura udarea peluzelor amenajate.
Pentru realizarea iluminatului public, în zona coridorului verde se vor monta 68 de stâlpi de iluminat.
În atașament găsiți o galerie foto cu randări, dar și cu imaginea actuală a zonei.
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0