Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mart. 20, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 1165 vizualizari
Anual, în această perioadă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor se confruntă cu un număr mare de incendii provocate, în cea mai mare proporţie, de acțiunile de ardere a vegetaţiei uscate, desfășurate de cetățeni în scopul igienizării terenurilor şi pregătirii acestora pentru lucrările agricole de primăvară și care s-au soldat în unele cazuri, cu pagube materiale (în urma propagării incendiilor la gospodării) și uneori, din nefericire, cu persoane rănite sau chiar decedate.
În această săptămână, în intervalul 16 – 19 martie, pe teritoriul județului Bihor s-au produs 10 incendii de vegetație uscată care s-au manifestat la terenuri, pășuni comunale și chiar la un parc orășenesc (municipiul Beiuș), pe o suprafață totală de peste 35 de hectare, evenimente survenite în localitățile Subpiatră (comuna Țețchea), Sânnicolau Român, Valea Mare de Codru (comuna Holod), Oradea (strada Piatra Craiului), Săcueni, Lazuri de Roșia (comuna Roșia), Sălard, Beiuș, Curtuișeni și Colești.
Pentru localizarea și lichidarea incendiilor au acționat echipajele de pompieri militari din cadrul a nouă subunități ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” (Stația de Pompieri Aleșd, Detașamentul de Pompieri Salonta, Garda de Pompieri Tinca, Detașamentul 1 de Pompieri Oradea, Stația de Pompieri Săcueni, Secția de Pompieri Beiuș, Garda de Pompieri Sălard, Stația de Pompieri Valea lui Mihai și Stația de Pompieri Ștei), care au reușit să împiedice propagarea flăcărilor la gospodării și la păduri, acolo unde a existat acest risc.
Cauză probabilă de producere a acestor evenimente a constituit-o utilizarea focului deschis în spații deschise, cetățenii efectuând igienizarea terenurilor prin arderea vegetației uscate, fără a respecta normele de apărare împotriva incendiilor.
• Măsuri de prevenire a situațiilor de urgență provocate de igienizarea terenurilor prin arderea vegetației uscate
Subliniem, încă o dată, faptul că incendiile de vegetaţie uscată se pot propaga la locuinţe, anexe gospodăreşti, depozite de furaje, păduri etc., periclitând viața oamenilor și provocând daune materiale.
De asemenea, reamintim bihorenilor că arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, iar în cazul realizării igienizării terenurilor prin ardere, este obligatorie obţinerea acceptului de la Agenţia pentru Protecţia Mediului și a permisului de lucru cu focul, impunându-se totodată, respectarea cu strictețe a măsurilor și regulilor de apărare împotriva incendiilor.
Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:
– condiţii meteorologice fără vânt;
– colectarea în grămezi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
– executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
– curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri;
– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
– asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
– supravegherea permanentă a arderii;
– stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
– interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.
Arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor prevederi generale:
a) condiţii meteorologice fără vânt;
b) parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum zece hectare, prin fâşii arate;
c) izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;
d) desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
e) asigurarea, până la finalizarea arderii, a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;
f) asigurarea, pentru suprafeţe de ardere mai mici de cinci hectare, a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;
g) asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de cinci hectare, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire.
Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei, conform HGR nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, următoarele fapte:
– arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi;
– amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi.
Inacţiunea persoanelor fizice şi juridice aflate în apropierea incendiilor produse la păduri, plantaţii, culturi agricole, mirişti, păşuni şi fâneţe şi care nu intervin imediat cu mijloacele de care dispun pentru limitarea şi stingerea acestora se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei, H.G. nr. 537/2007 privind stabilirea sancţiunilor în domeniul apărării împotriva incendiilor.
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0