Actualizat decembrie 3rd, 2024 1:31 PM
mart. 06, 2020 Adrian Popa Actualitate, Cultură, Eveniment, in memoriam 0 2817 vizualizari
Prin Legea nr. 247/2011 s-a statuat că pe 9 martie, când în calendarul creștin-ortodox și în cel greco-catolic are loc Pomenirea Sfinților Mucenici, să se organizeze o serie de manifestări comemorative în cinstea martirilor care au suferit în închisorile comuniste. Potrivit tradiției, acești mucenici au trăit în vremea împăratului Licinius (308-324), prigonitor al creștinilor. Sfinții 40 de Mucenici erau soldați creștini și făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia. Aflând despre credința lor, guvernatorul Armeniei, Agricola, i-a silit să se închine idolilor. Deoarece au refuzat, au fost condamnați la moarte prin înghețare, în lacul Sevastiei. La miezul nopții, unul dintre soldați, a ieșit din apa înghețată, dar a murit. Cei rămași au început să se roage, iar apa lacului s-a încălzit, gheața s-a topit și 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra soldaților. Aceștia au fost scoși vii din lac, după care, însă, li s-au zdrobit picioarele cu ciocanele, murind ca niște martiri.
Foștii deținuți politic din România pot fi asemuiți acestor mucenici, îndurând și ei, în perioada comunistă, cumplite suplicii, torturi și schinjuiri în lungul lor periplu prin închisorile Gulagului românesc în care au fost aruncați pentru că au luptat împotriva regimului ateist de sorginte sovietică.
Asociația Cei 40 de Mucenici Oradea, în colaborare cu Episcopia Greco-Catolică de Oradea, cu Episcopia Romano-Catolică de Oradea și cu reprezentanții altor cultelor religioase orădene, vă invită, luni, 9 martie, ora 19.00, la un moment de rugăciune pentru cei care au îndurat ororile temnițelor comuniste. Evenimentul va fi găzduit, la această primă ediție, de către Sanctuarul Eparhial Greco-Catolic Maica Domnului din Parcul Olosig Oradea, acolo unde orădenii de la toate cultele sunt invitați să se alăture pentru o rugăciune comună, dar și pentru a realiza, în mod simbolic, o cruce din lumânări.
Program:
19.00 – Cuvânt de deschidere
19.05 – Slujba Parastasului cu rugăciuni pentru victimele comunismului, în diferite limbi, făcute de reprezentanții diferitelor culte
19.20 – Depunere de flori și lumânări la monumentul din fața Sanctuarului Eparhial
19.30 – Rugăciune pentru foștii deținuți politic, prezenți la eveniment
19.35 – Încheiere
De asemenea, în aceeași zi, de la ora 9.00, la Biserica „Sf. Treime” din Parcul Traian, va avea loc parastasul pentru cei care au murit în închisorile comuniste. După parastas se vor depune flori la Troiţa ridicată în amintirea celor care au luptat împotriva comunismului. Evenimentul este organizat împreună cu Asociația Foștilor Deținuți Politici din România Filiala Bihor.
dec. 03, 2024 0
dec. 02, 2024 0
dec. 02, 2024 0
dec. 01, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!