Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
feb. 18, 2020 Daniel Ardelean Actualitate, Frontpage 0 1904 vizualizari
O femeie din localitatea Tătaru nu se poate întoarce acasă deoarece familia iubitului ei a cerut un ordin de protecție. Judecătorul le-a aprobat cererea, în condițiile în care femeia este acuzată că îi bate frecvent pe iubit și pe părinții acestuia.
După ce consumă alcool, aceasta devine agresivă, distruge lucrurile din casă și îi bate pe membrii familiei, inclusiv pe concubinul său.
Polițiștii chemați să pună capăt scandalurilor au întocmit dosar penal pentru violență în familie, dar victimele s-au adresat instanței pentru a cere ordin de protecție împotriva femeii.
„Obligă intimata ca, pe o durată de 30 zile de la emiterea prezentului ordin de protecţie, să păstreze o distanţă de minim 100 de metri faţă de victime şi de locuinţa acestora. Dispune evacuarea intimatei din locuinţa victimelor, pe o perioadă de 30 zile de la emiterea prezentului ordin de protecţie. Atrage atenţia intimatei că încălcarea măsurilor dispuse prin prezentul ordin de protecţie constituie infracţiune. Prezenta hotărâre se va comunica de îndată structurii Poliţiei Române în a cărei competenţă teritorială îşi au domiciliul victimele”, se arată în decizia Judecătoriei Făurei.
În paralel, polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal care o vizează pe concubina violentă.
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0