Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
feb. 12, 2020 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 926 vizualizari
Lucrările la obiectivul de investiții ”Construirea Sălii de Sport Polivalente cu o capacitate de 5000 de locuri” au avansat, stadiul lucrărilor executate până în acest moment fiind de 25%.
Sala de Sport Polivalentă se realizează pe amplasamentul fostei piețe de vechituri, lângă Aeroportul Oradea, vizavi de Cartierul Europa, între fostul tancodrom şi Era Shopping, mai exact pe str. Traian Blajovici nr. 24.
Atunci când va fi finalizată, Sala de Sport Polivalentă, cu o capacitate de 5000 de locuri, va putea găzdui diverse competiții interne (handbal, baschet, volei) dar și evenimente internaționale, congrese, concerte, expoziţii, târguri etc.
Primăria Oradea a colaborat cu Compania Naţională de Investiţii pentru a demara construirea unei săli de sport polivalente în municipiul Oradea. Astfel, în septembrie 2016 a fost predat amplasamentul către Compania Națională de Investiții, iar în februarie 2018 s-a semnat contractul de lucrări între Compania Națională de Investiții și asocierea Construcții Erbașu S.A, Intergroup Engineering S.R.L, Delta ACM 93 S.R.L& Trameco S.A.
Primăria Oradea va contribui cu o parte din banii necesari pentru construcția efectivă a sălii și de asemenea va suporta integral partea de conectare a sălii la ceea ce se află în jur: parcul din jurul sălii de sport, racordarea la utilități (apă, canalizare, termoficare, energie electrică), parcările aferente și drumurile de acces.
Prin urmare, din totalul sumei pentru acest obiectiv, de 27,6 milioane de euro, Primăria Oradea va asigura 5,2 milioane euro, reprezentând 19% din valoarea investiției.
Valoarea lucrărilor la construcția efectivă a Sălii Polivalente este conform contractului de 96.435.177,5 lei, respectiv 20,5 milioane euro.
Lucrările realizate până în prezent sunt: execuția săpăturii pentru realizarea fundațiilor; cofrarea, armarea și turnarea betonului în fundații; turnarea plăcii de beton de la parter, executarea lucrărilor de cofrare în vederea turnării plăcii din beton peste etaj.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0