Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
ian. 14, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 2101 vizualizari
Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea au depistat, în ultimele 24 de ore, trei grupuri de migranţi formate din nouăsprezece cetăţeni din Irak şi Siria care au încercat să treacă ilegal frontiera, în Ungaria.
* În data de 13 ianuarie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Borș, judeţul Bihor, au desfăşurat o acțiune pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale și a infracționalității transfrontaliere în zona de competenţă. Astfel, în jurul orei 19.00, a fost oprit, la aproximativ 500 de metri faţă de linia de frontieră, un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în România, la volanul căruia se afla un cetățean român.
În urma controlului efectuat în mijlocul de transport au fost identificate patru persoane (un bărbat și trei femei), cetățeni străini. Având în vedere că nu îşi justificau prezenţa în apropierea graniţei, cei în cauză au fost conduşi la sediul instituției, pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că cei în cauză sunt cetăţeni din Irak, cu vârste cuprinse între 21 şi 27 de ani, solicitanţi de azil în ţara noastră.
* Două ore mai târziu, polițiştii de frontieră din cadrul aceluiaşi sector au depistat, la aproximativ 500 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, șapte persoane care se deplasau pe jos, spre Ungaria.
Acestea au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări, unde polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Irak, cinci bărbaţi şi două femei, cu vârste cuprinse între 19 şi 42 de ani, solicitanţi de azil în România.
* În aceeaşi zi, tot în zona de competenţă a SPF Borş, alți opt cetățeni străini au fost descoperiți de către poliţiştii de frontieră, călătorind cu un microbuz marca VW Transporter, la volanul căruia se afla un cetățean român. Totodată, în zonă a fost identificat un autoturism marca BMW, condus de un alt cetăţean român, care avea rolul de antemergător. Autovehiculele şi persoanele au fost oprite în apropierea frontierei şi au fost conduse la sediul instituției, pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Irak și Siria, cu vârste cuprinse între 18 şi 46 de ani, solicitanţi de azil în ţara noastră.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat faţă de cetăţenii străini, respectiv trafic de migranți pentru șoferii români. Totodată, autovehiculele în cauză au fost indisponibilizate la sediul I.T.P.F Oradea până la finalizarea cercetărilor urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
iul. 05, 2024 0
iun. 19, 2024 0
apr. 25, 2024 0
apr. 19, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0