Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
dec. 23, 2019 Adrian Popa Actualitate, Baschet, Sport 0 1598 vizualizari
CSM CSU Oradea a depășit BCM U FC Argeș Pitești în ultimul meci disputat înaintea Crăciunului. Campioana României s-a impus în etapa a 11-a din Liga Națională de baschet masculin, scor 100-64.
Jocul a fost controlat de orădeni. Aceștia au marcat cu generozitate, având procentaje remarcabile. Jocul de tranziție și ritmul în acțiunile ofensive au fost rodul unei defensive eficiente. CSM-ul a avut mai multe opțiuni și o rotație mai adâncă, profitând din plin de plusul de energie. Scorul la prima pauză a fost de 24-16, iar la jumătatea partidei era de 54-29.
Repriza secundă nu a adus schimbarea. Orădenii au rămas în control pe tot parcursul jocului, ecartul maxim trecând de 40 lungimi. Finalul partidei a consemnat o formulă alcătuită exclusiv din jucători autohtni. Tabela de marcaj a fost închisă de Edi Petrescu, autor al unui coș din spațiul de trei secunde.
Kris Richard a totalizat 20 puncte, Nikola Markovic a adăugat 18 puncte, Aaron Broussard a terminat cu 10 puncte, 5 pase decisive și 5 intercepții, iar Cătălin Baciu a terminat cu 10 puncte, 7 recuperări pentru învingători. De cealaltă parte, Danilo Tasic a reușit 17 puncte, 5 recuperări, iar Goran Gajovic a bifat 11 puncte, 8 recuperări.
Arturas Valeika a fost menajat în această partidă. Kris Richard a disputat primul meci în calitate de jucător român.
CSM CSU Oradea are 9-2 la general și se situează pe locul al 2-lea în Liga Națională.
nov. 14, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0