Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 08, 2019 Adrian Popa Actualitate 0 1907 vizualizari
Structurile teritoriale din cadrul M.A.I. angrenate în organizarea și desfășurarea alegerilor prezidențiale din 10 noiembrie au luat toate măsurile, din competență, pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică.
Aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum şi un mod de acţiune corect şi echidistant al forțelor implicate.
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, alături de reprezentanții celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul Județean de Jandarmi Bihor, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al Județului Bihor, precum și alte structuri M.A.I.) se află în misiuni, pentru asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.
Măsurile de pază şi protecţie instituite la locaţiile secţiilor de votare presupun prezenţa poliţistului, pentru a preveni apariţia unor incidente de natură să perturbe procesul de votare.
În acest context, precizăm că 416 polițiști vor asigura paza și protecția la 209 secții de votare, dintre cele 653 ce au fost constituite pe raza județului Bihor, iar pentru restul secțiilor de votare, dispozitivul este asigurat de celelalte structuri ale M.A.I..
De asemenea, 198 de poliţişti se vor aflat în stradă, duminică, 10 noiembrie a.c., pentru a asigura măsuri de ordine şi linişte publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale.
Pentru intervenţia efectivă la eventuale incidente, poliţiştii angrenați în paza şi protecţia secţiei de votare vor fi sprijiniţi, la cerere, de patrulele de poliţie aflate în dispozitivul curent de intervenţie la evenimentele semnalate, care îşi vor desfăşura activitatea în zonă.
Pentru combaterea oricăror fapte antisociale, au fost asigurate rezerve de polițiști și echipe operative, pregătite să intervină. Astfel, aproape 50 de polițiști sunt constituiți, zilnic, în rezerve (luptători pentru acțiuni speciale și echipe operative de specialiști).
Până la repartizarea buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votării la secțiile de votare, 110 polițiști și jandarmi vor fi în misiuni de protecție, atât a transportului buletinelor de vot, cât și a locurilor unde acestea vor fi depozitate.
Inspectoratul Județean de Jandarmi Bihor are în responsabilitate 110 secții de votare, unde vor fi prezenți peste 220 de jandarmi. Pentru un plus de siguranță, au fost constituite și rezerve de intervenție, capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situația ar impune-o, 41 de jandarmi fiind constituiți în rezerve de intervenție.
Jandarmii asigură desfășurarea în condiții de siguranță a activității în cadrul Biroului Electoral Județean, având și atribuții de protecție a transportului buletinelor de vot după încheierea procesului de votare.
Duminică, 10 noiembrie a.c., în sprijinul activităților specifice desfășurate de jandarmii bihoreni se va afla și un echipaj format din 18 jandarmi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj.
368 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al Județului Bihor au în responsabilitate 221 de secții de votare, iar 27 de pompieri au efectuat misiuni de control și au desfăşurat alte operațiuni specifice.
Totodată, peste 170 de pompieri militari din cadrul subunităților din tot județul sunt pregătiți să intervină operativ în cadrul producerii unor situații de urgență, iar un efectiv de 50 de pompieri sunt constituiţi în rezerva de intervenţie.
Premergător procesului electoral, pompierii au efectuat verificări la obiectivele în care sunt organizate secții de votare, fiind înlăturate disfuncționalitățile pe linia apărării împotriva incendiilor.
De asemenea, specialiștii I.S.U. au desfășurat activități de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu președinții secțiilor de votare, precum și recunoașteri în teren pentru asigurarea accesului autospecialelor și gestionarea eventualelor intervenții de urgență.
Totodată, 184 de polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea vor asigura paza și supravegherea a 92 de secții de votare aflate în zona de competență. De asemenea, un efectiv de 50 de polițiști de frontieră sunt constituiţi în rezerva de intervenţie.
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0