Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 29, 2019 Adrian Popa Actualitate 0 1512 vizualizari
Luni, 28 octombrie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.
Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic la început de săptămână, au fost aplicate 96 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 40.116 lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 13 permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute trei certificate de înmatriculare și au fost constatate cinci tamponări.
53 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, șase participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, trei sancțiuni au fost aplicate pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip ”mâini libere”, 10 pietoni au fost sancționați pentru traversări neregulamentare, patru sancțiuni au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, iar 20 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.
Astfel, luni, 28 octombrie, la ora 16.52, pe D.N.1, în localitatea bihoreană Urvind, a fost depistat în trafic un bărbat de 33 de ani, din Aleşd, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, cu viteza de 130 de km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 de km/h.
Conducătorul auto care a depăşit limita legală de viteză cu 50 de km/h a fost sancţionat contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.
ATENŢIE!
– Neadaptarea vitezei la condiţiile de drum reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de evenimente rutiere!
– Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic!
*
Lugașu de Sus / Depistat de polițiștii rutieri în timp ce conducea un moped, fără permis și sub influența alcoolului
Luni, 28 octombrie, la ora 17.15, pe drumul comunal 168, în localitatea bihoreană Lugașu de Sus, polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd au depistat în trafic un bărbat de 49 de ani, din Lugaşu de Sus, în timp ce conducea un moped, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
De asemenea, în urma testării conducătorului mopedului cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri din Aleșd.
*
Oradea / În trafic, la volanul unui autoturism neînmatriculat
Luni, 28 octombrie, la ora 11.20, pe strada Calea Clujului din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Oradea au depistat în trafic un bărbat de 29 de ani, din Tinca, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Belgia, radiat din circulație din cursul lunii septembrie 2019.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri orădeni.
*
RECOMANDĂRI PREVENTIVE
ADRESATE CONDUCĂTORILOR AUTO:
Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
– Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
– Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă, ninsoare sau ceaţă densă!
– Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;
– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice;
– Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri.
– Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!
– Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule!
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0