Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 22, 2019 Adrian Popa Actualitate 0 2218 vizualizari
Vestitul Ordin al Dragonului, unul dintre cele mai faimoase ordine cavalerești europene, a fost înființat în 12 decembrie 1408 în Oradea, în prezența lui Sigismund de Luxemburg și a soției sale Barbara de Cilli (Celje), pornind de la un număr de 24 de cavaleri! (…) În secolul al XV-lea Oradea era apreciată ca „cel mai bogat oraș al Ungariei”; renumele și strălucirea sa erau atât de mari și peste hotare încât s-a organizat asupra sa o expediție specială de jaf: atacul militar otoman din 7 februarie 1474! (…) Mihai Viteazul şi-a petrecut noaptea de 11/12 decembrie 1600 la Oradea, unde a lăsat, se pare, preţiosul tun numit „Micul Şoim”! (…) În 1910, la Oradea s-a construit primul avion; în 24 aprilie, biplanul de tip Farman, asamblat de locotenentul Anton Lanzerdörfer la Fabrica de trăsuri Vadás și Grosz, a fost expus la Casa Comitatului!
Asociaţia Culturală D’ART Oradea vă prezintă o nouă apariţie editorială de excepţie: volumul electronic „Oradea – Nagyvárad – Großwardein. Peste 100 de momente inedite din istoria aşezării”! Lucrarea a fost documentată şi redactată de istoricii orădeni Dumitru NOANE şi Augustin ŢĂRĂU (Muzeul Municipiului Oradea) şi poate fi citită pe pagina web http://www.probihor.ro/oradea-100-de-momente-inedite.php!
„Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii!”, spunea Nicolae Iorga. Iar Nicolae Bălcescu era de părere că „Istoria este cea dintâi carte a unei naţii”: în ea ne vedem trecutul, prezentul şi viitorul. Prin urmare, cunoaşterea valorilor istorice şi ale civilizaţiei (în acest caz, locale) – o cunoaştere corectă, obiectivă, de bună credinţă, nu distorsionată încât să pară că noi suntem „altfel” – ne ajută să ne înţelegem prezentul, arătându-ne exact cum suntem.
Oradea de astăzi este rezultatul unei evoluţii ce s-a întins pe o perioadă de mai multe secole şi a culminat cu unirea într-un singur nucleu, la jumătatea veacului al XIX-lea, a tuturor aşezărilor ce au luat naştere în jurul Cetăţii. Istoria extrem de zbuciumată a aşezării este însă prea puţin cunoscută. Acest proiect îşi propune îndreptarea acestei… nedreptăţi, prin punerea la dispoziţia celor interesaţi de „momente” inedite din istoria actualului municipiu. Pentru că, şi turismul se axează în special pe istorie.
„Considerăm lucrarea necesară pentru cunoaşterea şi preţuirea la adevărata valoare a istoriei acestei aşezări; în acelaşi timp, volumul este un apel la o mai mare atenţie pentru valorificarea în viitor a potenţialului turistic al Oradei, cel mai vechi oraș medieval nou fondat din România de azi şi o destinaţie cultural-istorică autentică” – Nicolae POP, editor de carte şi preşedinte al Asociaţiei Culturale D’ART.
„Mica noastră incursiune în istoria Oradei începe cu Preistoria, Ipoteza „Ulpianum”, Cronica lui Anonymus şi Legenda întemeierii cetăţii orădene (Cronica pictată de la Viena) şi… punctează apoi, prin momente inedite, perioada 1091 (Strămutarea reședinței comitatului și a episcopiei la Oradea) – 1919 (Vizita familiei regale române la Oradea). Iată un exemplu de… actualitate: În anul 1718 a fost întocmit primul „Regulament al orașului Oradea”, el vizând, în principal, funcționarea consiliului și a unora dintre magistraturile sale: inspectorul vinului, perceptorul, căpitanii străzilor etc. Au fost stabilite și o serie de taxe locale, cât și veniturile primarului și ale consilierilor. În virtutea regulamentului, jumătate din amenzile încasate au revenit primarului, iar cealaltă jumătate, consilierilor!” – Augustin ŢĂRĂU, autor.
Volumul a apărut cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Bihor (Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte)!
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0