Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
oct. 17, 2019 Adrian Popa Actualitate 0 1906 vizualizari
Joi, 17 octombrie, ora 10:40, o femeie din municipiul Oradea a apelat Dispeceratul Poliției Locale sesizând că în parcul Salca un bărbat necunoscut săvârșește în public acte și gesturi de natură obscenă, menite să provoace indignarea cetățenilor, inclusiv a minorilor aflați în parc în acel moment al zilei.
Imediat la fața locului au sosit două patrule din cadrul Serviciului Ordine Publică și Rutieră al Poliției Locale Oradea care au interceptat, surprins și identificat un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din Oradea, în persoana lui S.F., care se afla în stare de ebrietate și cu pantalonii în vine în mijlocul parcului Salca.
Cel în cauză a fost sancționat pentru încălcarea Legii 61/1991R cu amendă contravențională și, ulterior, a fost condus la sediul Poliției Municipiului Oradea Bihor unde a fost predat Serviciului judiciar, urmând să fie întocmite actele premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal.
„Pe această cale, dorim să încurajăm cetățenii și să le reamintim să nu ezite să ne ceară sprijinul în orice situație în care asistă sau au cunoștință despre săvârșirea unei contravenții sau a oricărei faptei antisociale, la numărul de telefon al Dispeceratului Poliției Locale Oradea, 0259 969”, transmit reprezentanții Poliției Locale Oradea, printr-un comunicat.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0