Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
sept. 24, 2019 Adrian Popa Actualitate 0 2319 vizualizari
Luni, 23 septembrie, la ora 15.05, polițiștii Secţiei nr.9 de Poliţie Rurală Cefa – Postul de Poliţie Avram Iancu au fost sesizaţi de un tânăr de 21 de ani, din Tămaşda, judeţul Bihor că, în jurul orei 14.40, un tânăr localnic de 18 ani a sustras din faţa casei sale din localitatea Tămaşda un autoturism pe care îl lăsase staţionat pe stradă, cu cheile în torpedou.
Tânărul e bănuit că ar fi condus autoturismul sustras pe drumul comunal 290, pe o distanţă de circa 1 km., fără a deţine permis de conducere, iar apoi a derapat şi s-a răsturnat în şanţul din dreapta direcţiei sale de deplasare, autoturismul fiind avariat în proporție de aproximativ 80%.
Prejudiciul total provocat astfel a fost estimat la 9.400 de lei.
Cel în cauză a fost depistat de polițiștii din Avram Iancu la scurt timp de la primirea sesizării, pe raza localității bihorene Tămașda.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Postului de Poliţie Avram Iancu, sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt în scop de folosinţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
*
Bani și bunuri sustrase dintr-un autoturism lăsat neasigurat, recuperate de polițiștii din Aleșd de la persoana bănuită de comiterea faptei
Luni, 23 septembrie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției orașului Aleșd au identificat și cercetat o tânără de 15 ani, din Tinăud, județul Bihor, bănuită că la 9 iunie a.c., ar fi sustras dintr-un autoturism lăsat neasigurat, pe stradă, pe raza localității Tinăud, un portmoneu în care se aflau documente şi 850 de lei, care aparțineau unui bărbat de 66 de ani, din Aleșd.
Prejudiciul a fost recuperat integral de polițiștii din Aleșd, care continuă cercetările în cauză.
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0