Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
mai 05, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 1072 vizualizari
Azi și mâine (5/6 mai), sala de jocuri sportive a Universității din Oradea (UO) găzduiește Târgul de Cariere (TC). 40 de companii îi așteaptă pe orădenii aflați în căutarea unui loc de muncă. Organizat de rețeaua națională TC în colaborare cu UO și cu Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, evenimentul pune la dispoziția celor interesați un număr de aproximativ 850 de posturi în cele mai variate domenii. Conform celor spuse de Ștefan Teișanu, reprezentant al TC, ofertele de la Oradea se adresează „tuturor categoriilor sociale, atât șomerii, cât și cei deja angajați, atât cei experimentați, cât și cei fără experiență putându-și găsi un loc de muncă potrivit cu profilul lor, indiferent de vârstă și de specializare”. Trebuie știut că angajările nu se vor face pe loc, dar la târg pot avea loc discuții, pre-interviuri și se pot depune CV-uri. Manifestarea se deschide la ora 10 și, în ambele zile, își așteaptă vizitatorii până la ora 16. TC are deja un trecut. Evenimentul a fost organizat pentru prima dată la Cluj-Napoca în anul 2006.
mart. 21, 2017 2
mart. 15, 2017 0
feb. 09, 2017 0
nov. 11, 2016 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0