Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
sept. 04, 2019 Adrian Popa Actualitate 0 1050 vizualizari
Marți, 3 septembrie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Compartimentul Delicte Silvice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, în urma unui control efectuat la o societate comercială cu sediul în localitatea bihoreană Ștei, au constat că societatea respectivă a expediat, la 13 august, 97 de metri cubi de lemn rotund, specia cer, iar datele menționate în avizele de însoțire cu privire la coordonatele geografice ale codurilor online erau altele decât cele ale provenienței legale.
Societatea comercială în cauză a fost sancționată contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010, cu amendă în valorare de 3.000 lei.
Totodată, cei 97 de metri cubi de lemn rotund, specia cer, în valoare de 26.300 lei, au fost confiscați valoric.
*
Bănuită de furt din locuință, identificată cu operativitate de polițiștii din Curtuișeni
Marți, 3 septembrie, în jurul orei 15.00, polițiștii Postului de Poliție Curtuișeni din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au fost sesizați de o femeie din Curtuișeni, că la septembrie a.c., în intervalul orar 12.00 – 20.00, persoane necunoscute au pătruns în curtea sa și apoi în locuință, profitând de ușa lăsată închisă, dar neasigurată și au sustras 1.000 de lei dintr-o cameră.
În urma investigațiilor efectuate, la scurt timp de la sesizare, polițiștii din Curtuișeni au identificat cu operativitate persoana bănuită de comiterea faptei, ca fiind o tânără de 17 ani, din comuna Borș, județul Bihor.
Polițiștii au recuperat de la aceasta 432 de lei din banii sustrași.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celei în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului.
*
Lemne de foc fără documente legale, confiscate de polițiștii beiușeni
Marți, 3 septembrie, la ora 12.00, pe D.N. 76, în afara municipiului Beiuș, polițiștii Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș au depistat în trafic un bărbat de 45 de ani, din comuna Cociuba Mare, județul Bihor, în timp ce transporta cu o autoutilitară 3 metri cubi de lemne de foc, de esență fag, având înscrisă o altă cantitate în avizul de însoțire a transportului de material lemnos.
Materialul lemnos, în valoare 480 de lei, a fost confiscat și predat la Ocolul Silvic Beiuș, iar conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr.171/2010.
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0