Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iul. 31, 2019 Adrian Popa Actualitate 0 853 vizualizari
În urmă cu 43 de ani, Clubul Fotografic ”Nufărul” Oradea a organizat în anul 1976 primul curs de inițiere în tehnică și artă fotografică din orașul nostru. Dealungul anilor cursurile au fost absolvite de mii de dornici să se specializeze în tainele fotografiei artistice, tineri sau vârstnici deopotrivă. După absolvirea cursului mai mulți dintre ei au absolvit diferite facultăți de profil sau au devenit fotoreporteri la mass-media locală și centrală sau din stărinătate, fotografi profesioniști respectiv artiști fotografi consacrați. Atmosfera cursurilor au oferit participanților cu cadru prietenesc și de bună dispoziție, în care toți au avut un singul țel: de a învăța tainele fotografiei.
În acest context acei elevi și tineri pasionaţii de fotografie din Oradea și județul Bihor care la sfârșitul lunii august se vor afla în orașul nostru vor avea posibilitatea să participe la un curs intensiv de fotografie în limba română (seria B/ 2019) din data de 19 august 2019 cu o durată de doar 2 săptămâni, condus de cunoscutul artist fotograf Ștefan Tóth AFIAP, președintele Clubului Fotografic ”Nufărul” care are o experiență de peste 43 de ani în acest domeniu.
Orele de curs se vor ține în impozantul sediul al Fotoclubului, din Cetatea Medievală Oradea, Piața Emanuil Gojdu nr. 41 în zilele de lucru între orele 10:00 – 12:00. O parte din orele teoretice vor fi ținute în sălile Muzeulului Orașului Oradea – Complex Cultural, ”Colecția permanentă de Tehnică și Artă Fotografică Ștefan Tóth István”). Unul din avantajele cursului este că participanții la curs vor învăţa să „vadă” atfel faţă de cum au făcut acest lucru până la înscrierea lor la acest curs. Altfel vor vedea oamenii din jurul lor, strada, peisajul, respectiv un film la televizor sau la cinema.
După însuşirea noţiunilor generale, despre istoria fotografiei, despre elemente de foto-compoziţie şi cele legate de aparatele de fotografiat clasice şi digitale, cursanţii vor participa la o deplasare de creaţie în centrul istoric al municipiului Oradea, cu aparate de fotografiat. Deasemenea cursanţii vor avea posibilitatea să realizeze diferite portrete în cadrul studioului Fotoclubului şi de a urmări respectiv a exersa mărirea fotografiilor în laboratorul Fotoclubului, cu ajutorului aparatelor de mărit clasice. În cadrul acestui curs, participanţii vor învăţa noţiuni legate de procesul negativ şi pozitiv color analog, despre diapozitive alb-negru şi color, cât şi despre creaţiile multimedia. Tot aici vor fi dezbătute o serie de probleme ale esteticii şi creaţiei fotografice. Cursanţii vor avea deasemenea posibilitatea de a participa la mai multe jurizări ale unor colecţii de fotografii artistice, respectiv să participe la mai multe vernisaje organizate în Galeriile „Euro Foto Art” și ”Ștefan Vilidár István” din Cetatea Mediveală, respectiv la Muzeul Cetății și orașului Oradea. Înscrieri şi informaţii suplimentare pentru acest curs, se pot obţine la telefonul: 0741/212111 sau la e-mailurile cfno.ro@gmail.com eurofotoart@gmail.com,
În cadrul cursurilor vor fi asigurate câte 3 locuri pentru persoane defavorizate, care vor putea participa la curs în condiţii de gratuitate, în baza unei cererii şi a documentelor justificative (în raport cu numărul cursanţilor înscrişi). Elevii, studenții precum și pensionarii beneficieză de reducere din taxa de participare.
Cursul va fi finalizat prin vernisarea expoziţiei de examen, care urmază să aibă loc în data de 30.08.2019 ora 18:00, unde vor fi prezentatele cele mai reuşite creaţii artistice, realizate în cadrul cursului şi vor fi înmânate Certificatele de absolvire (după susţinerea examenelor de verificare a cunoştinţelor).
Absolvenții vor avea posibilitatea să devină membrii creatori ai Clubului Fotografic “Nufărul” din Oradea sau ai Asociaţiei „Euro Foto Art” Oradea, unde vor putea să-şi continue preocupările în domeniul artei fotografice.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0