Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
iul. 31, 2019 Adrian Popa Actualitate 0 989 vizualizari
În contextul avertizării meteorologice – Cod Portocaliu transmisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, valabilă pentru județul Bihor (Dobrești, Ceica, Holod, Pomezeu, Cociuba Mare, Lăzăreni, Uileacu de Beiuș, Drăgești, Răbăgani, Căpâlna, Sâmbăta), în data de 31 iulie, între orele 15.15 – 16.00, fenomenele avertizate fiind “averse care vor cumula 35…45 l/mp, frecvente descărcări electrice”, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor recomandă bihorenilor să evite deplasările în perioada de intensitate maximă a fenomenelor meteorologice avertizate.
Pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autovehiculelor se va realiza în zone ferite, la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate.
În cazul în care furtuna este iminentă:
– Întrerupeţi orice activităţi în aer liber;
– Intraţi în casă, într-o construcţie ori într-un autoturism;
– Închideţi ferestrele şi uşile;
– Evitaţi duşurile ori sălile de baie deoarece conductele fixe ale instalaţiilor pot conduce electricitate;
– Deconectaţi aparatele şi echipamentele electrice, întrucât acestea se pot defecta ca urmare a descărcărilor electrice atmosferice.
În timpul unei furtuni:
– Dacă sunteţi în spaţii deschise, aşezaţi-vă ghemuit la pământ. Puneţi-vă mâinile pe urechi şi cap, iar capul între genunchi;
– Reduceţi contactul cu pământul încercând să deveniţi o ţintă cât mai mică;
– Nu vă întindeţi pe pământ;
– Evitaţi: obiectele înalte, precum un copac înalt izolat în arie deschisă, câmpuri, sau o ambarcaţiune pe apă, orice obiecte metalice precum utilaje agricole, echipamente de fermă, motociclete, biciclete etc.;
– Dacă vă aflaţi în pădure, căutaţi adăpost într-o zonă cu copaci mai puţin înalţi;
– Dacă sunteţi într-o zonă deschisă, mergeţi spre o zonă joasă, precum o vale;
– Dacă sunteţi pe un lac, încercaţi să ajungeţi la mal de urgenţă şi adăpostiţi-vă imediat.
Informații detaliate despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0