Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iun. 28, 2019 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Sport 0 1207 vizualizari
În cursul zilei de joi, 27 iunie, la sediul Consiliului Județean Bihor, s-au semnat două contracte de execuție a lucrărilor pentru bazinele didactice de înot. Acestea urmează să se realizeze în municipiul Marghita și orașul Valea lui Mihai, iar executantul, societatea Costa V.O.C. Impex S.R.L va avea la dispoziție 12 luni pentru predarea investiției. Finanțarea acesteia este asigurată de Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor (ADD).
Valoarea contractului de execuție a lucrărilor pentru proiectul din orașul Valea lui Mihai este de 5.987.252,45 lei, TVA inclus, iar pentru cel din municipiul Marghita este de 5.982.241,36 lei, TVA inclus. Autoritățile locale din Marghita și Valea lui Mihai vor beneficia de câte un bazin didactic cu dimensiunea de 25×12.5 metri și a unuia mai mic, cu dimensiunea 6×12.5 metri.
Prezent la semnarea contractului, președintele Pásztor Sándor a precizat că își dorește predarea cât mai rapidă a amplasamentului. „Aveți o răspundere. În curând veți avea deschise 5 șantiere în județul Bihor. Finanțarea există și cel mai important este să înaintăm cu lucrările pentru ca acestea să poată fi predate la termen” a fost mesajul transmis către constructori.
Conducerea Agenției de Dezvoltare Durabilă Bihor a anunțat că luna viitoare vor fi finalizate Proiectele Tehnice (PT) pentru alte două investiții. „În prima săptămână a lunii iulie vor fi finalizate proiectele tehnice pentru bazinele didactice din Salonta și Beiuș, urmând să scoatem la licitație execuția lucrărilor” precizează Vitályos Barna, directorul ADD Bihor.
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0