Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 27, 2019 Adrian Popa Actualitate, Cultură 0 1332 vizualizari
Cetatea Oradea este în mod indiscutabil una dintre cele mai bine conservate cetăți medievale târzii din Transilvania şi de pe teritoriul întregii ţări.
În sec. XV, Cetatea Oradea a reprezentat unul dintre cele mai importante centre religioase și politice din S-E Europei, Catedrala Gorică din Cetate fiind principalul punct de pelerinaj religios din această parte a Europei. De altfel, Cetatea din Oradea a reprezentat și locul unor întâlniri istorice importante precum cea a lui Sigismund de Luxemburg cu Vladislav Jagiello al Poloniei.
Ea a devenit în secolele XVI şi XVII una dintre piesele-cheie ale sistemului defensiv conceput şi realizat de Imperiul Habsburgic şi Principatul Transilvaniei împotriva Imperiului Otoman, fiind astfel un bastion redutabil al Europei creştine în faţa expansiunii musulmane, calitate avută timp de două secole şi unanim recunoscută de contemporani.
Despre Festivalul Medieval Oradea
Festivalul Medieval Oradea, unul dintre cele mai mari festivaluri medievale din România, este organizat anual în luna iulie, în Cetatea Oradea.
Festivalul are o tradiție de peste 25 de ani, crescând și dezvoltându-se de la an la an. Evenimentul readuce în fața noastră obiceiuri și tradiții, cavaleri și personaje medievale, care ne poartă într-o călătorie istorică, atât prin atmosferă, cât și prin reconstituirile de bătălii istorice, demonstrațiile de luptă, meșteșuguri și obiceiuri vechi. Cetatea Oradea devine un mic sat medieval unde întâlnești meșteri, cavaleri, oșteni și domnițe, menestreli veseli și îmblânzitori de foc.
Evenimentul cuprinde numeroase activități interactive, de la ateliere meșteșugărești până la demonstrații de luptă și distracție pentru toate vârstele: muzică și dansuri medievale, activități pentru copii, concerte LIVE, jonglerii cu foc, spectacole de iluzionism sau dresură de animale de pradă.
Serile festivalului sunt animate de concerte de muzică live susținute de artiști în vogă din România și de peste hotare.
Din Festival nu lipsește nici ospățul pentru toate gusturile, cu bucate tradiționale sau street food, dulciuri, înghețată sau vin.
Festivalul Medieval Oradea 2019
4 – 7 iulie – Cetatea Oradea
Festivalul Medieval, evenimentul care ne aduce anual în Cetatea Oradea o experiență medievală autentică, revine cu o nouă ediție cel puțin la fel de spectaculoasă ca și cea din 2018.
4 zile de festival, peste 600 sute de cavaleri, luptători și personaje medievale, turniruri spectaculoase, concerte LIVE, meșteșuguri și tradiții, jonglerii cu foc, într-o ediție mai dinamică și mai antrenantă ca niciodată.
TURNIRURI ȘI DEMONSTRAȚII DE LUPTE
Peste 600 de luptători și cavaleri medievali, arcași și călăreți cu catapulte și arme de asediu, s-au antrenat luni de zile pentru o suită de turniruri – o premieră în cadrul Festivalului.
Les Ecuyers de l’histoire (FR) pregătesc un turnir full contact spectaculos pe care îl așteptăm cu sufletul la gură, iar luptătorii de la Agentúra Hector (SLO) s-au pregătit pentru turniruri și bătălii cu efectele vizuale și cascadorii.
Îi vom avea alături de noi și pe Bayard Medieval Fighting Club – una dintre cele mai puternice echipe buhurt din lume (RU), cu demonstraţii de luptă şi un seminar dedicat luptătorilor BOTN.
Jocuri vânătorești, jocuri nomade, buhurt feminine, dueluri 1 vs 1, lupte libere și competiții călare, toate acestea se află în programul Festivalului Medieval de anul acesta, în fiecare zi de vineri – duminică.
Marea bătălie de anul acesta este intitulată „Războaielor Husite din perioada lui Szigiszmund de Luxemburg” și se va desfășura în 2 părți, prima fiind programată pe vineri la ora 18:00, iar a doua pe sâmbătă de la aceeași oră.
Întreg programul de turniruri, bătălii și lupte medievale, se va desfășura în Parcul Cetății Oradea, publicul având posibilitatea de a le viziona din 3 tribune instalate special pentru Festival.
TABERE MEDIEVALE
Ediția 2019 a Festivalului Medieval adună la Oradea nu mai puțin de 43 de trupe medieval din 11 țări: România, Ungaria, Slovacia, Cehia, Rusia, Franța, Republica Moldova, Croația, Ucraina și Serbia.
Pe toată durata festivalului, aceste trupe vor popula și anima Parcul Cetății (intrarea Estică de pe Strada Griviței sau strada Redutei). Cetatea orașului nostrum va găzdui timp de 4 zile oșteni, luptători, meșteri medievali, domnițe și cavaleri, menestreli, trubaduri de pe întregul continent.
MEȘTERI MEDIEVALI ȘI ARTIZANI
Atmosfera medievală a Festivalului capătă contur și datorită meșteșugarilor, artizanilor și a meșterilor medievali care animă Cetatea cu măiestria meșteșugurilor. Anul acesta, standurile de artizanat vor fi amplasate în curtea Palatului Princiar.
Meșteri medievali precum un atelier de fierari din Toledo, cioplitori în lemn, turnători de bronz sau maeștri ai pielăriei, vor fi și ei prezenți, în Taberele Medievale.
DISTRACȚIE PENTRU CEI MICI
Copii vor avea și ei parte de distracție pe cinste, cu iz medieval! Ateliere meșteșugărești, farse medievale, sesiuni de pictură pe ceramică sau lemn, și uite-așa învățăm tainele meșteșugurilor medievale împreună!
Zona dedicată meșteșugarilor și artizanilor va găzdui ateliere participative cu felurite meșteșuguri tradiționale: tors lână, confecționat țiteră și opinci, împletit nuiele, țesut, confecționat podoabe și jucării din fetru (lână) și nuiele. În zona taberelor medieval, copii se vor putea distra cu o serie de jocuri medieval, special pregătite pentru ei.
În acest an, Festivalul Medieval Oradea propune o zonă de parc de distracții în care își vor găsi locul un carusel, un loc de joacă, ateliere creative și o suită de trambuline, în care cei mici vor putea petrece momente memorabile.
Cei mici vor putea duce și acasă o amintire medievală și anume un scut personalizat al Festivalului Medival Oradea. Scuturile personalizate vor fi puse în vânzare în curtea Cetății.
JONGLERII CU FOC, MUZICĂ ȘI DANSURI MEDIEVALE
Atmosfera medievală a Festivalului va fi asigurată de un alai de trubaduri și menestreli, care vor umple Cetatea de veselie și culoare. Hollóének, Remdih, Truverii și Peregrinii, ne vor încânta cu concerte de muzică cu specific medieval și spectacole de dans medieval.
Totodată, vineri seara, de la ora 22:00, în Parcul Cetății vom avea parte de un show spectaculos dede jonglerii cu foc oferit de trupa HYPNOSIS.
CONCERTE SUB CERUL LIBER
Anul acesta, Festivalul Medieval va fi locul de întâlnire al unora dintre cei mai iubiți artiști români și maghiari. Nume sonore ale industriei muzicale vor urca pe scena principală a evenimentului pentru concerte de muzică ușoară, folk, pop sau rock.
Rock the Symphony cu Dan Andrei Aldea, Dan Bittman, Cristi Minculescu, Călin Goia, Dan Teodorescu, Flavius Buzilă, Orchestra simfonică Bigg Dimm a’Band dirijor Răzvan Metea, 100 Folk Celsius, Nicu Alifantis & ZAN, Subcarpati
PROGRAMUL CONCERTELOR LA SCENĂ
📌VINERI, 5 iulie
Rock the Symphony – ora 21:00
Dan Andrei Aldea, Dan Bittman, Cristi Minculescu, Calin Goia, Dan Teodorescu, Flavius Buzila, Orchestra simfonică Bigg Dimm a’Band a Academiei de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, dirijor Răzvan Metea
📌SÂMBĂTĂ, 6 iulie
100 Folk Celsius – ora 20:00
Nicu Alifantis & ZAN – ora 21:00
📌DUMINICĂ, 7 iulie
Subcarpați – ora 21:00
PROGRAMUL FESTIVALULUI
Vineri – 05.07.2019
Scena principală:
o 12:00 – 12:25 Hunyadi Mátyás Fekete Serege (demonstrații cu arme medievale)
o 15:00 – 15:25 Court of Lord de Peren (demonstrații medievale)
o 19:00 – 19:25 Anacronism (demonstrații medievale)
Curtea Palatului Princiar:
o 13:00 – 13:25 Kard és Kereszt Johannita Testvériség (demonstrații medievale)
o 16:00 – 16:25 Rosichi (demonstrații medievale)
o 20:00 – 20:25 Compania Draco Nigrus (demonstrații medievale)
Zona pentru copii:
o 14:00 – 14:25 Zolnok Lovagrend (demonstrații medievale)
o 17:00 – 17:25 Nokors – tir cu arcul
Zona Taberelor Medievale.
Sâmbătă – 06.07.2019
Scena principală:
o 11:00 – 11:25 Peregrinii – muzică medievală
o 12:00 – 12:25 Templiere de Crucis Sanctae (demonstrații medievale)
o 15:00 – 15:25 Cavalerii Cetăților Bârsei (demonstrații medievale)
o 19:00 – 19:25 Beli Orlovi (demonstrații medievale)
o 21:30 – 21:45 Oțetaru Fireshow – Jonglerii cu Foc
Curtea Palatului Princiar:
o 13:00 – 13:25 SHS Fratres Armati – (demonstrații medievale)
o 14:00 – 14:30 Hollóének – muzică medievală
o 16:00 – 16:25 Red Cuvara (demonstrații medievale)
o 20:00 – 20:25 Hrafnarbroether (demonstrații medievale)
o 22:00 – 22:15 Oțetaru Fireshow – Jonglerii cu foc
Zona pentru copii:
o 12:00 – 12:30 Truverii – farse medievale
o 13:00 – 13:30 Remdih – muzică medievală
o 14:00 – 14:25 Antares Corporasion – demonstrații călare
o 16:00 – 16:30 Truverii – farse medievale
o 17:00 – 17:25 Soimanart – dresură de șoimi
o 19:00 – 19:30 Truverii – farse medievale
o 22:30 – 22:45 Oțetaru Fireshow – jonglerii cu foc
Zona Pieței Medievale (copacul cel bătrân din Parcul Cetății):
o 10:00 – 10:30 Truverii – farse medievale
o 16:00 – 16:30 Peregrinii – muzică medievală
o 19:00 – 19:30 Hollóének – muzică medievală
o 21:00 – 21:30 Remdih – muzică medievală
Zona Taberelor Medievale:
Duminică – 07.07.2019
Scena principală:
o 11:00 – 11:25 Truverii – farse medievale
o 12:00 – 12:25 Cavalerii Cetăților Bârsei (demonstrații medievale)
o 13:00 – 13:30 Hollóének – muzică medievală
o 14:00 – 14:30 Peregrinii – muzică medievală
o 15:00 – 15:25 Ursul Brun – (demonstrații medievale)
Curtea Palatului Princiar:
o 13:00 – 13:25 Hunyadi Mátyás Fekete Serege – (demonstrații medievale)
o 15:00 – 15:30 Truverii – farse medievale
o 17:00 – 17:30 Peregrinii – muzică medievală
o 18:00 – 18:30 Remdih – muzică medievală
Zona pentru copii:
o 14:00 – 14:25 Vulturii din Călata (demonstrații medievale)
o 16:30 – 17:00 Truverii – farse medievale
o 18:00 – 18:40 Hollóének – muzică medievală
o 19:00 – 19:30 Peregrinii – muzică medievală
Zona Pieței Medievale (copacul cel bătrân din Parcul Cetății):
o 10:00 – 11:00 Peregrinii – muzică medievală
o 12:20 – 13:00 Truverii – farse medievale
o 15:00 – 15:40 Remdih – muzică medievală
Zona Taberelor Medievale:
Festivalul Medieval Oradea este organizat de Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea) și Primăria Oradea, cu sprijinul Asociației Deus Vult, al Muzeului Orașului Oradea – MoO și al VPK – Packaging Salonta.
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0